Cine sunt noii primari de sector din Capitală. Candidații care au obținut victoria la limită
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Robert Negoiță și-a păstrat fotoliul de primar la 3, unde a participat ca independent. Partidul Național Liberal a obținut, ca și PSD, un singur fotoliu de primar, la sectorul 6.
Cel mai neașteptat rezultat a venit din sectorul 5, unde Cristian Popescu Piedone, condamnat în dosarul Colectiv, este din nou primar.
Clotilde Armând a câştigat la limită alegerile împotriva candidatului PSD Dan Tudorache. I-au despărţit mai puţin de 2 procente şi 1500 de voturi.
De dimineaţă, contracandidatul său scria pe Facebook că este în faţă cu 200 de voturi.
Candidata cu dubla cetăţenie romană şi franceză, născută în Guadalupe şi educată la Paris, s-a temut că se va repeta scenariul din 2016. Atunci, în seara alegerilor a crezut că este câştigătoare. Dimineaţă a aflat însă că a pierdut la o diferenţă mică împotriva aceluiaşi Dan Tudorache.
Armand va trebui să renunţe la mandatul de europarlamentar care i-a adus anul trecut în total 68.000 de euro. Înainte să intre în politică a lucrat în mediul privat pentru firme de consultanţă în infrastructură. De altfel şi anul trecut a câştigat aproape 100.000 de euro ca persoană fizică autorizată. Este căsătorită cu un matematician român pe care l-a cunoscut la renumitul Institut de tehnologie din Massachusetts, pe scurt MIT. S-au mutat împreună în Bucureşti în 1999.
Radu Mihaiu a câştigat la sectorul 2 la o diferenţă de 5 procente de Dan Cristian Popescu, fost viceprimar PNL, care a trecut înainte de campanie la PSD.
Mihaiu a fost secretar de stat la ministerul Fondurilor Europene în guvernarea Ciolos şi este acţionar la mai multe firme de IT.
La sectorul 3 deznodământul a fost previzibil. Robert Negoiță a câştigat un nou mandat, nu din partea PSD ci aliat cu Pro România.
Negoita a fost un critic al lui Liviu Dragnea şi al Vioricai Dancilă, dar apropiat al Gabrielei Firea. Înainte de alegeri şi-a dat demisia din partidul care acum îl vrea înapoi.
Negoiță a intrat bogat în politică. O mare parte din avere provine din imobiliare. N-a plătit însă TVA de fiecare dată când ar fi trebuit şi a fost executat de fisc.
Sectorul 4 este singurul unde PSD a înregistrat victorie zdrobitoare. Daniel Băluţa a câştigat al doilea mandat cu peste 50 de procente.
Băluţa are o imagine bună în sector datorită investiţiilor în străzi, pieţe şi şcoli. Fostul său consilier Cristian Zarescu este cel care l-a înregistrat pe Nicusor Dan când a intervenit pentru interlopul "câine" în cazul construcţiei din Parcul Copiilor.
Potrivit unor anchete Libertatea, apropiaţii lui Daniel Băluţa din primărie au legături cu clanurile interlope din sector, care s-ar fi infiltrat inclusiv în Poliţia Locală.
La sectorul 5 s-a dus cea mai strânsă luptă. Marian Vanghelie a luat din procentele favoritului: primarul PSD-ist Daniel Florea. Cristian Băcanu de la PNL a fost aproape de victorie, însă până la urma lupta a fost câştigată de Cristian Popescu Piedone.
Fostul primar de la sectorul 4 a făcut campanie la firul ierbii în zonele sărace. A folosit tot felul de recuzite de la trotinete la machete cu primarul Daniel Florea pe care le tracta pe străzile cu probleme.
N-a menţionat însă nimic despre Dosarul Colectiv care i-a adus o condamnare în prima instanţă la 8 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Piedone este considerat unul dintre vinovaţii pentru incendiul în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de tineri . Atunci promitea că se retrage de tot din viaţa politică şi că renunţe la porecla "Piedone". 5 ani, o condamnare şi o schimbare de look mai târziu a revenit pe cai mari, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Duminică seară după aflarea rezultatelor a scris pe Facebook că "judecata poporului a învins şi dreptatea şi adevărul au ieşit la iveală". Judecată este în curs la Curtea de Apel, de unde familiile victimelor aşteaptă de peste 5 ani că vinovaţii să plătească.
Sectorul 6 a fost câştigat de PNL-istul Ciprian Ciucu în fața primarului în funcţie, PSD-istul Gabriel Mutu.
Ciucu este la a doua candidatură. A intrat în politica susţinut de Monica Macovei. Înainte a lucrat în consultanta şi societatea civilă.
Sectoarele Capitalei au unele dintre cele mai mari bugete din România. Dacă sunt cheltuiţi cum trebuie sunt bani suficienţi pentru şcoli, spitale, drumuri, parcuri şi autobuze, pentru a face acest oraş să respire, să fie mai prietenos cu locuitorii săi şi mai aproape de nevoile şi aşteptările lor.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Capitala , judete , primari , alegeri locale
Dată publicare: 28-09-2020 19:30