Acuzații de fraudă la vot în București. Cum ar putea fi trucat sistemul informatic
Your browser doesn't support HTML5 video.
Procedura de numărare a voturilor ar trebui filmată cu o tabletă, iar o aplicație stochează toate datele. Baza centralizată poate fi "păcălită" însă, susțin contestatarii.
De exemplu, un număr de voturi valabile de la un anumit candidat sau partid poate fi trecut în dreptul altora.
La Sectorul 5 plouă cu acuzații de fraudare la numărătoarea voturilor. Învingător a ieșit Cristian Popescu Piedone, candidat condamnat la opt ani în primă instanță, în dosarul COLECTIV. Următorii doi clasați, Cristian Băcanu, susținut de PNL și USR-PLUS, și actualul edil, Daniel Florea, de la PSD, cer să fie numărate din nou toate voturile. Lupta e strânsă: Piedone, cu un scor de 27,25%, are un avans de nici 3 procente față de candidatul Cristian Băcanu, care a obținut 24,84 % din voturi.
Cristian Băcanu, candidat la Sectorul 5: „Există o suspiciune rezonabilă din punctul nostru de vedere, chiar evidentă, cu privire la o potențială fraudă. Totul a început de la o secție, secția 930 care a fost numărată din nou de un membru al Biroului Electoral, unde s-au găsit mai multe voturi luate de la anumite formațiuni politice și duse în altă parte."
Cristian Popescu Piedone, primar ales la Sectorul 5: „Din păcate, oamenii nu știu să piardă și se agață de fiecare dată. Eu nu am nimic de ascuns, s-ar putea să ies în plus pentru că și mie mi-au fost anulate foarte multe voturi.”
Reporter: „De ce nu ați respectat promisiunea făcută după Colectiv că va retrageți din viață politică?”
Cristian Popescu Piedone: „Votul din 27 septembrie este răspunsul meu."
Fraude ar fi avut loc și în Sectorul 4Cifre suspecte ar fi fost înregistrate și la Sectorul 4, dar și prin țară, susțin reprezentanții USR-PLUS. Deputatul Claudiu Năsui spune că frauda e posibilă în secții, imediat după numărătoare, când datele din procesele verbale semnate la fața locului se trec online, în sistemul centralizat, gestionat de STS și Autoritatea Electorală.
Claudiu Năsui, deputat: „Este o secție de vot în care am luat 164 de voturi, dar în momentul în care a fost transmis de către președintele secției în tabletă au fost inversate voturile USR cu voturile unui partid care nu a făcut pragul electoral."
Iată cum decurge procedura de numărare a voturilor și cum sunt validate procesele verbale.
Cum decurge procedura de numărare a voturilorImediat după închiderea secției de votare, președintele ei deschide rând pe rând cele patru urne cu voturi și în fața celorlalți membri ai comisiei. Citește și consemnează rezultatul de pe fiecare buletin de vot. Întreg procesul este filmat cu tableta secției, datele fiind înregistrate și stocate de cei de la STS. În practică însă, lucrurile nu ar sta chiar așa, susține Marian Rădună, coordonator al unei echipe de observatori la alegeri. El spune că în multe secții buletinele din urnă s-ar fi împărțit reprezentanților comisiei, care le-ar fi numărat în echipe de câte doi, de la partide diferite, pentru ca numărătoarea să meargă mai repede. Așa apare o posibilitate de fraudare.
Marian Rădună, observator: „Din păcate, la numărătoare, din dorința de a termina mai repede nu respectă procedura."
Claudiu Năsui, deputat: „Toți spun „hai să facem în felul acesta” și e greu când ești un om singur să te opui singuratic acesteii practici, că nu ai cum. Până la urmă, președintele secției organizează și nu poți să îi ceri să citească voturile, nu ai cum."
Datele din secție se adună într-un proces verbal, semnat de președinte și de membrii comisiei. Documentul conține mai multe pagini pe care scrie cine și cât a obținut, precum și câte voturi valabile și nule au existat. Este fotografiat filă cu filă, cu aceeași tabletă care filmează procesul și astfel datele și imaginile sunt stocate și trimise la STS. Deputatul Năsui afirmă că aici apare o a doua portiță de fraudare.
Claudiu Năsui, deputat: „Președintele pune în tabletă și în momentul acela, dacă reprezentatul USR-Plus e ținut de vorbă, acela e momentul cheie în care s-au făcut tipul acesta de tentativă de fraudă."
Filmările din fiecare secție trebuie păstrate 12 luni și doar dacă există anchete se apelează la ele. Cei de la USR-PLUS anunță însă că în cel puțin 10 secții din București, președinții de comisii au declarat târziu, când au ajuns la Biroul Electoral, că tabletele nu au funcționat, fie s-au defectat după închiderea urnelor, fie n-au avut conexiune la internet.
Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot a fost introdus în 2016 și are drept scop atât furnizarea de date certe, cât și împiedicarea votului ilegal. În secțiile de votare au apărut de acum patru ani tableta și operatorul de calculator și acest sistem a eliminat votul din partea unor persoane decedate.