Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Nu am avut eprubete”. Declarații contradictorii după ce pacientul de 54 de ani a murit în spitalul din Craiova

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este anchetă la Spitalul Județean din Craiova, după ce familia unui pacient de 54 de ani, care a murit acolo în octombrie, face acuzații de malpraxis.

Rudele spun că bărbatului nu i s-ar fi făcut analizele necesare pentru că în spital nu erau eprubete. Fără investigații, a primit un tratament dictat de un cardiolog prin telefon, deși bolnavul avea pneumonie și meningită.

Poliția a deschis în acest caz un dosar penal de ucidere din culpă. Reprezentanții spitalului au negat că în spital nu ar fi fost eprubete - deşi asistenta medicală responsabilă cu analizele așa a declarat în scris la poliție.

Aurel Drăghici a fost internat în spitalul din Craiova pe 14 octombrie, cu insuficiență cardiacă cronică. Medicul responsabil de cazul lui a cerut un set de analize, dar asistenta medicală nu i-a recoltat sânge.

„Nu am avut eprubete, aceste eprubete fiind aduse de către medici, deoarece Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu dispunea de acestea în acea perioadă, iar în cazul pacientului Drăghici Aurel, medicul curant Ungureanu Anda nu mi-a dat eprubete pentru a recolta probele de sânge dispuse de aceasta”, a declarat asistenta în fața poliției.

În declarația pe care femeia a dat-o ulterior în fața polițiștilor, a susținut că nu a putut să facă procedura pentru că în spital nu erau eprubete.

„Lui nu i s-au luat analize, nu i s-a luat nimic, i s-a administrat un anticoagulant pe o analiză din septembrie care i-a făcut mai mult rău decât bine”, spune Andreea Drăghici, fiica pacientului.

În următoarele două zile - susține familia lui Aurel Drăghici - de bărbat s-a ocupat un rezident pentru că era sfârșit de săptămână. Acesta a păstrat tratamentul prescris, prin telefon, fără rezultatul unor analize, de către medicul care l-a internat.

Andreea Drăghici, fiica pacientului: „Doctora a plecat acasă și a sunat o asistetentă și i-a spus să treacă, să verifice, dacă în fișa lui de observație a fost trecut un anticoagulant. Dânsa a spus că nu este și i-a spus să îl prescrie. Dacă i se recoltau la timp analizeze se descoperea că dânsul are o infecție puternică în corp.”

Marina Drăghici, fiica pacientului: „Nu a fost vizitat de niciun medic în aceste zile. Eu tot îi spuneam să se ducă către medici, la care un medic rezident vine și îi spune că nu are ce să facă până luni, atunci când vin medicii.”

Pe 16 octombrie, duminică, Aurel Drăghici nu a mai răspuns la telefon. Ai lui s-au dus la spital și la insistențele lor, o asistentă a mers în salonul său.

Marina Drăghici, fiica pacientului: „Asistenta spune că va reveni în 10-15 minute, că se va duce să îl verifice, noi revenind la 15 minute, asta fiind la 20.30 seara, ne spune că domnul Drăghici e în stare de inconștiență.”

Peste două zile, bărbatul a murit la terapie intensivă. Legiștii au scris în raportul pe care l-au întocmit în urma autopsiei că decesul a fost provocat de pneumonie și meningită - două afecțiuni de care în primele zile de internare în Spitalul din Craiova, Aurel nu ar fi fost tratat.

Medicul Anda Ungureanu în grija căreia era pacientul nu a vrut să comenteze cazul - „Am stabilit diagnosticul de insuficiență cardiacă cronică. Am sunat la sala de tratament, la telefon răspunzând asistenta Chiurtu Marinela. Am rugat-o pe aceasta să verifice în FOCG a pacientului Drăghici Aurel, dacă prescrisesem medicamentul Sintrom, aceasta spunându-mi că nu era menționat și am rugat-o să îl scrie.

În declarația pe care a dat-o la poliție a recunoscut - în schimb - că, în momentul în care l-a internat pe bărbat în secția de cardiologie ea a fost cea care i-a stabilit diagnosticul insuficiență cardiacă cronică și i-a prescris tratamentul cu anticoagulant - după ce o asistentă i-a comunicat la telefon rezultatul unor analize.

Ancheta în acest caz se face de către poliție, în REM, pentru ucidere din culpă. Conducerea spitalului din Craiova a anunțat că a declanșat și verificări. Susține că în spital ar fi existat suficiente materiale sanitare în ziua în care lui Aurel Drăghici nu i s-au făcut analizele despre care familia bărbatului crede că i-ar fi putut salva viața.

Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova: „S-a constatat că existau acele eprubete. Aprovizionarea cu eprubete a secțiilor se face permanent, nu trebuie să existe discontinuitate, nu trebuie să fie medicul responsabil de acest lucru, medicul nu are eprubetele în buzunar.”

Aurel Drăghici este al treilea pacient care moare anul acesta în spitalul din Craiova în condiții care sunt investigate de poliție. Comisia de etică a unității medicale nu s-a pronunțat în niciunul dintre cazuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult