Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de percheziții ale DIICOT într-un dosar de delapidare la Opera Națională Iași. Beatrice Rancea, dusă la audieri

Procurorii DIICOT au efectuat luni mai multe percheziții într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat la Opera Națională din Iași.

Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru audieri la sediul DIICOT - Iaşi, în cadrul unei anchete privind nereguli financiare la Operă cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.

În acelaşi dosar vor fi audiate alte 13 persoane.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, luni dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi, au declarat surse judiciare.

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.

Citește și
Corina Suteu, Beatrice Rancea
Corina Suteu, noul ministru al Culturii. Beatrice Rancea ar putea veni la conducerea Operei din Bucuresti

Potrivit surselor judiciare, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat, alternativ, în municipiile Iaşi, respectiv Bucureşti, un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituţii culturale din municipiile Iaşi şi Bucureşti, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane.

 

Delapidări ale subvențiilor primite de la Ministerul Culturii 

 

Membrii grupului au acţionat în scopul de a obţine sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii.

Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi.

Investigaţia procurorilor a scos în evidenţă faptul că activitatea infracţională a grupării a acoperit, pe de o parte, întreaga gamă a achiziţiilor, iar pe de altă parte a vizat şi cheltuielile cu colaboratorii şi chiriile. Gruparea a acţionat, în diferite perioade, atât în municipiul Iaşi, cât şi în Bucureşti, activitatea infracţională din ultima perioadă fiind desfăşurată pe raza municipiului Iaşi.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult