Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de amenzi aplicate de polițiști la o înmormântare în București. Ar fi vorba despre funeraliile tatălui lui Emi Pian

Poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, joi, pentru nepăstrarea distanţei fizice şi neportul sau portul necorespunzător al măştii de protecţie participanţilor la o înmormântare, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de înmormântarea lui Nicolae Duduianu, tatăl interlopului Florin Mototolea, cunoscut ca Emi Pian. Nicolae Duduianu se afla încarcerat la Penitenciarul Mioveni, pentru tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu maşina un bărbat, presupus inamic al acestuia, transmite Agerpres.

„Cu privire la persoanele care au participat la momentul funerar, facem precizarea că până la acest moment au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv nepăstrarea distanţei fizice şi neportul sau portul necorespunzător al măştii de protecţie. Activităţile continuă", arată Biroul de presă al DGPMB.

Conform sursei citate, cu privire la doi membri ai familiei Duduianu, aflaţi sub măsura arestului preventiv, instanţa a dispus ca pentru un interval limitat de timp să poată participa la funeralii.

„În legătură cu prezenţa jandarmilor în zona cimitirului de pe şoseaua Antiaerienă, din Capitală, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) face următoarele precizări: în contextul epidemiologic actual, au fost dispuse măsurile necesare pentru a reduce riscurile creării unor aglomerări de persoane şi pentru evitarea afectării traficului rutier în zonă", a informat, joi, DGJMB.

Citește și
Răsturnare de situație în cazul morții lui Emi Pian
Frații interlopului Emi Pian, arestați preventiv pentru tentativă de omor. Ce au făcut aceștia

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult