Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de adulţi şi copii au fost grav răniţi de exploziile artificiilor de Revelion

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din păcate Revelionul nu s-a terminat bine pentru toată lumea. Pe străzile marilor oraşe petardele folosite în exces şi fără precauţie au făcut victime.

În toată ţara zeci de adulţi şi copii au fost grav răniţi în urma exploziilor. Acestora li s-au adăugat şi pacienţii cu COVID-19 a căror stare de sănătate s-a înrăutăţit.

La Galaţi, o femeie de 50 de ani a fost grav rănită de artificii şi riscă să-şi piardă ochiul stâng. Şi un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital, după ce a încercat să aprindă o petardă, care i-a explodat în mână.

Mihai Polinschi - Ambulanţa Galaţi: "A ţinut în mână o petardă, un artificiu explozibil. A suferit o plagă contuză, o plagă tăiată de 3-4 centimetri, fiind nevoie de intervenţia medicilor pentru suturarea plăgii".

Şi la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, medicii au intrat de urgenţă în operaţie, cu doi pacienţi, veniţi din judeţul Vaslui. Victimele, în vârstă de 41 şi 49 de ani, au încercat un experiment periculos: au aprins şi au ţinut în mână petardele până când au explodat.

Citește și
Papa Francisc
Papa Francisc, mesaj de Anul Nou: ”Avem nevoie de un vaccin pentru suflet, care înseamnă grija faţă de ceilalţi”

Videocall Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi: "Prezentau plăgi multiple contuze la nivelul ambelor mâini. Au mers direct în sala de operaţie. Recomandăm tuturor să nu folosească substanţe explozibile. Din experienţa anilor trecuţi, ştim că pot fi copii, adulţi, care îşi pierd vederea, îşi pierd părţi din degete sau din mână ceea ce este foarte grav".

Şi în Capitală, medicii de la Ambulanță au fost mai solicitaţi ca niciodată. Au răspuns la peste 1700 de apeluri şi mai mult de jumătate au fost de cod roşu. Anul acesta, pe lângă cazurile obişnuite, s-au adăugat şi pacienţii confirmaţi cu COVID 19 cărora starea de sănătatea li s-a agravat în noaptea dintre ani.

Şi pe şosele s-au întâmplat tragedii. În localitatea Bradu, de lângă Piteşti, o fetiţă de doar 10 ani a fost lovită de o maşină. Se afla într-un grup de colindători, pe marginea drumului, susţin poliţiştii, când a făcut câţiva paşi spre şosea. Şoferul de 23 de ani nu a reuşit să evite impactul, iar fetiţa s-a stins mai târziu la spital.

Spre dimineaţă, în localitatea Peștișani, Gorj, viaţa unui tânăr de doar 21 de ani s-a oprit brusc. Era în maşină cu un prieten, care băuse înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au stabilit ca şoferul avea o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool, iar acul vitezometrului a rămas blocat la 157 km/h. Tânărul a pierdut controlul maşinii tocmai pe o porţiune de drum drept şi s-a răsturnat, după ce a lovit mai multe indicatorare rutiere şi un stâlp. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă. Prima zi a anului, a fost neagră şi în judeţul Hunedoara. Din cauza drumului umed, un tânăr de 34 de ani a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit într-un stâlp de electricitate. Băiatul şi-a pierdut viaţa, iar prietenul său - aflat pe scaunul din dreapta - a fost salvat de pomperii de la descarcereare. El se afla în stare gravă la spital.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult