Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Valul de caniculă extremă, care a lovit vestul și centrul Europei, se îndreaptă către România. Măsurile luate de autorități

Your browser doesn't support HTML5 video.

Valul de caniculă, care a lovit vestul și centrul Europei, se îndreaptă spre țara noastră. Arșița s-a instalat încă de duminică dimineață, când, în multe zone ale țării, tempratura resimțită a fost de 29 și 30 de grade, la ora 10.

Autoritățile din vestul țării, unde disconfortul termic va fi mai intens de luni, se pregătesc să ia măsuri, în timp ce agrometeorologii spun că valul de căldură vine să accentueze seceta, din cauza căreia suferă deja multe culturi.

Urmează temperaturi de peste 35 de grade Celsius

De luni, peste România se va abate un val de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade. Vestul țării va fi primul afectat, apoi sudul țării. Meteorologii spun că, până spre finalul săptămânii, vom avea valori de până la 37-38 de grade Celsius.

La Timișoara, autoritățile susțin că este nevoie ca, cel puțin două zile la rând, să se înregistreze temperaturi de peste 35 de grade Celsius pentru a putea deschide centre de prim-ajutor. Medicii îi sfătuiesc pe oameni să evite să iasă la orele amiezii.

Dan Ciapa, medic specialist medicină de urgență SCJU Timișoara: „Starea lor de sănătate se înrăutățește pe parcursul deplasărilor lor. Ar trebui să intre la un loc umbros, că e magazin, că e orice, să se hidrateze corespunzător și, dacă e necesar, să apeleze numărul unic de urgență”.

Citește și
Caniculă extremă în sudul Europei. Turiștii și localnicii s-au bălăcit în celebra fântână Trocadero din Paris
Caniculă extremă în sudul Europei. Turiștii și localnicii s-au bălăcit în celebra fântână Trocadero din Paris

Vremea toridă agravează seceta. Specialiștii spun că, deși ploile din ultima săptămână au ajutat culturile, tot nu au fost suficiente, după o iarnă și o primăvară aproape lipsite de precipitații.

Daniel Alexandru, șef laborator agrometeorologie ANM: „Este un deficit foarte mare de apă în sol. Fenomenul de secetă e prezent în toate zonele țării, atât în culturile de primăvară, cât și cele de toamnă. Temperaturile ridicate vor avea efecte negative asupra culturilor, vorbim de porumb și floarea soarelui”. 

Italia se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 70 de ani 

Italia se confruntă cu cea mai severă secetă din ultimii 70 de ani, în special în nordul și centrul țării. În Lombardia a fost decretată stare de urgență. Apele celor mai importante râuri au secat în proporție și de 50 la sută, iar în peste 100 de localități este limitat consumul de apă la robinet. Italienii nu mai au voie să-și spele mașinile, să își ude grădinile sau să-și umple piscinele.

Record absolut de temperatură, de peste 40 de grade, în Spania, Franța și Grecia 

În Spania, Franța și Grecia s-au înregistrat recorduri absolute de temperatură, de peste 40 de grade. În multe regiuni, incendiile de vegetație sunt greu de stins. În Spania, trei mii de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor.

Canicula este însoțită și de fenomene extreme. Un bărbat care făcea kite-surf în Normandia, în nord-vestul Franței, a murit din cauza unor rafale de vânt puternic, iscate din senin. Omul a fost luat pe sus cu totul și azvârlit în vitrina unui restaurant de pe țărm. Alte cinci persoane au fost rănite pe aceeași plajă. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult