Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ursul Arthur, ucis dintr-un singur foc. De ce nu-şi poate lua prinţul acasă macabrul trofeu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Blana ursului Arthur, ucis de prințul din Liechtenstein, este încă în România. A fost lăsată la o tăbăcarie pentru prelucrare. Și nu va ieși din țară, spune ministrul mediului.

Blana și craniul sunt probe în ancheta pe care procurorii au deschis-o în acest caz. Se fac cercetări pentru braconaj și uz ilegal de armă. Presa internațională, care a preluat ancheta Știrilor PRO TV, merge pe aceeași pistă.

Blana ursului împușcat de prințul Emanuel de Liechtenstein se află de trei săptămâni într-o tăbăcărie din Târgu Secuiesc.

Reporter: „Asta este glonțul! Un singur glonț a fost? - Da! - A fost eliminat dintr-o singură împușcătură? Asta vobeste ceva și despre măiestria vânătorului? Ce înseamnă? - Înseamnă că e un vânător cu experiență!”

Conform legii, prințul este îndreptățit să ia acasă trofeul pentru care a plătit 7 mii de euro, dar Tanczos Barna, ministrul mediului, a declarat că trofeul nu va ieși sub nicio formă din țară.

Citește și
Urs prins în capcană de braconieri, în Bacău. Blana poate ajunge până la 4.000 de euro
Urs prins în capcană de braconieri, în Bacău. Cât sperau să ia pe blana lui

Markos Barna, președintele asociației de vânătoare Botoș - Ojdula: „N-o s-o ia pentru că nu e voie.

- Dar cine spune că nu e voie?

- Guvernul, sau Ministerul Mediului.

- Banii pentru ce i-a plătit?

- Banii pentru că a putut veni pe fondul nostru de vânătoare și a avut aprobare să tragă la un animal."

Documentele pe care chiar Markos Barna, președintele asociației de vânătoare, le-a emis, arată însă că trofeul i-ar fi revenit prințului.

Păstrarea în țară a trofeelor valoroase s-ar fi putut face, în baza unui regulament intrat în vigoare acum 20 de ani. În cazul urșilor, de exemplu, toate exemplarele cotate cu mai mult de 580 de puncte erau considerate patrimoniu național și trebuiau să rămână în țară.

Trofeul ursului împuscat de print este de 592,80 de puncte.

Laszlo Borbely, fost ministru mediului, a abrogat însă acest regulament. A permis libera circulație a trofeelor valoroase.

Specialiștii sunt de părere că un exemplar că cel împușcat de prinț ar fi trebuit să coste mai mult de 7 mii de euro. Legea permite însă negocierile, iar prețul poate coborî.

Reporter: „Și de ce ați acceptat să negociați atât de jos?”

Markos Barna, președintele asociației de vânătoare Botoș - Ojdula: „Pentru că nu s-a dat mai mult!

- Și de la cât ați pornit dumneavoastră? - Pai nu pot să vă zic că am cerut 40 de mii de euro pentruj că este ireal! - Dar cât ați cerut? - O sumă mult mai mică! - Cât ați cerut?... - ...și omul mi-a oferit atâta și am acceptat pentru că nu am avut alte oferte. - Cât ați cerut? - Eu am cerut 10..."

Deși blana impunătoare a ursului Arthur stă atârnată în tăbăcărie, sătenii au în continuare probleme.

Localnic: „Vine o ursoaică cu 3 pui. Nu ăla era ursul care făcea probleme aici..."

Vânător: „Pai să-mi dea autorizație cel puțin pentru 10 ca să fie problema rezolvată! Cu unul nu rezolvăm problema, doamnă!

- Deci ziceți că problema s-ar rezolva în localitate daca ați împușcă...

- Cel puțin 10 bucăți! Cel puțin 10 bucăți! Așa cum zic..."

Modificările propuse de ministrul mediului lovesc însă în afacerea de multe milioane a vânătorii. De acum încolo, străinii vor putea împușca în România doar specii de animale neprotejate de lege. Cum e mistrețul, de exemplu, al cărui trofeu nu aduce mai mult de 100 de euro în casieria unei asociații de vânătoare. Situația e similară și în cazul cerbilor.

Arpad Sarkany, patron firmă vânătoare: „S-a întâmplat ca asociația să valorifice contra cost aceste derogări. De acum încolo nu se mai poate. Acest venit, această sursă va dispărea. Ursul era din 2016 dispărut de pe lista vânatului care a putut fi recoltat."

Între timp, Garda de Mediu, Garda Forestieră și Agenția pentru Protecția Mediului au finalizat controalele în cazul ursului Arthur. Cele 3 rapoarte au ajuns pe masa ministrului mediului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult