Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un traficant de droguri ar fi fost jefuit de trei tineri care i-au amenințat iubita cu un cuțit. Au fost arestați preventiv

Patru tineri, dintre care trei minori, au fost arestaţi preventiv, la propunerea procurorilor DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri şi tâlhărie calificată.

Doi adolescenţi de 16 ani şi unul de 14 ani au mers la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei şi au ameninţat o tânără cu un cuţit, pentru a-i duce în apartamentul ei, de unde au furat o geantă cu cannabis de la iubitul ei.

Băiatul de 14 ani era deja în arest la domiciliu pentru o altă tâlhărie şi vătămare corporală.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism anunţă, vineri, că procurorii de la Structura Centrală au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, dintre care trei minori, unul de 14 ani şi doi în vârstă de 16 ani, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc. În plus, minorii sunt cercetaţi şi pentru tâlhărie calificată. ”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 30/31.05.2024, inculpaţii minori, în baza unei înţelegeri prealabile, s-au întâlnit la o adresă situată în municipiul Bucureşti, sectorul 5, şi au determinat o tânără să coboare din imobil, după care, având feţele acoperite, au ameninţat-o cu un cuţit şi forţat-o să-i conducă în apartamentul ei.

După ce au pătruns în interior, l-au imobilizat pe concubinul acesteia şi au sustras o geantă în care se afla o cantitate de canabis”, arată DIICOT. Cercetările au relevat că adolescenţii au împărţit în mod egal cantitatea de canabis sustrasă, o parte din aceasta fiind ridicată în urma percheziţiilor făcute în 4 şi 6 iunie, la o adresă frecventată în mod curent de către un alt inculpat minor. ”Precizăm că persoana vătămată în cazul infracţiunii de tâlhărie calificată (coinculpat în prezentul dosar pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc) a reclamat iniţial că i s-au furat bani şi bunuri, însă în urma percheziţiei efectuate la locuinţa unuia dintre inculpaţii minori, a fost găsită şi ridicată şi cantitatea de aproximativ 200 grame canabis sustrasă în noaptea respectivă.

Citește și
droguri dambovita
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

De asemenea şi la domiciliul inculpatului de la care a fost sustrasă geanta conţinând droguri au fost identificate şi ridicate, cu ocazia percheziţiei, aproximativ 40 grame canabis şi un cântar de precizie”, explică anchetatorii. Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpaţi (doi fiind minorii în vârstă de 16 ani), faţă de inculpatul de 14 ani instanţa dispunând, joi, arestarea preventivă. ”Cu privire la aceasta din urmă precizăm că se afla sub măsura arestului la domiciliu fiind cercetat pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de tâlhărie, precum şi a unei infracţiuni de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieţii persoanei”, precizează DIICOT. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul DGPMB - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 4, Serviciul Criminalistic şi Secţia 19 Poliţie şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult