Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un livrator de mâncare a fost reținut după ce a agresat mai multe fete în timp ce mergea pe bicicletă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un tânăr de 25 de ani din București a fost reținut de polițiști pentru agresiuni sexuale după ce ar fi atins într-un mod total indecent, pe stradă, din goana bicicletei, mai multe tinere.

Trei dintre victime au sunat la 112 după ce au fost agresate în sectorul 1 din București, iar biciclistul, curier de meserie, a fost identificat imediat.

Individul colabora cu o firma de livrat mâncare și se plimba toată ziua pe străzi mergând pe bicicletă. Își făcuse însă un obicei urat să lovească tinerele pe care le întâlnea în cale, cu palma într-un mod total nepotrivit.

Prima care a depus plângerea a fost o tânăra de 25 de ani care a fost astfel agresată într-o stație de autobuz din sectorul 1. A doua zi la secția de poliției o altă tânără a venit să depună plângere descriind nu doar același mod de operare, dar și aceleași semnalmentele ale gresorului.

Iar a treia tânăra de 27 de ani a fost agresată tot în sectorul 1 pe bulevardul Magheru. Tânăra a povestit pe Facebook ce a pățit și spune că s-a simțit cumplit nu doar în urma gestului făcut de agresor, dar și pentru că martorii la incident se amuzau pe seama ei.

Victimă: ”Dintr-o dată m-am trezit că m-a lovit cineva peste fund. Foarte tare. Nu a fost o pălmuță inofensivă, cum ar spune unii, ci o palmă dată cu ură. Oamenii din jur, asta m-a frapat foarte tare, au început să râdă, nu a sărit nimeni în ajutor." Victimă: ”Mi se pare că la noi în țară e minimalizat gestul ăsta. Am primit zeci de mesaje în urma postării că și ele au pățit același lucru, dar nimeni nu s-a dus la poliție. Dacă nu depunem plângere ei nu au datele necesare să vadă că e o problemaăfoarte mare." Până când vă fi judecat pentru agresiune sexuala, tânărul a fost plasat sub control judiciar. Asta înseamnă că nu are voie să părăsească orașul, să se apropie în vreun fel de victime și să vina ori de cate ori e chemat la secția de politie."

Polițiștii secției 1 l-au identificat ușor și l-au reținut în Piața Romană din București. L-au dus în față judecătorilor pentru cele 3 infracțiuni, iar magistrații au decis să fie cercetat sub control judiciar. Totodată polițiștii cred că ar fi vorba de mai multe victime și le încurajează pe tinere să vină să depună plângere.

Compania de livrări la care a lucrat a anunțat că îl va da în judecată pentru prejudicii de imagine.

Daca va fi condamnat pentru agresiune sexuală, tânărul riscă, potrivit Codului Penal, între doi și șapte ani de închisoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult