Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer din Ungaria a vrut să aducă un Mercedes pe platformă în România. Ce a pățit la vamă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit un autoturism Mercedes Benz C200, în valoare de 20.000 de euro, transportat pe o platformă, căutat de autorităţile din Elveția.

„În data de 06.07.2020, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean maghiar în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Kia Sorento, pe platforma căruia transporta un autoturism marca Mercedes Benz, model C200, înmatriculat în Ungaria”, a transmis Poliția de Frontiera într-un comunicat.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentul de identitate și documentele autoturismului transportat. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii auconstatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Elveția, la data de 13.01.2020.

Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu o săptămână, după ce văzuse un anunţ postat pe un site de profil, de la un cetățean maghiar a cărui identitate nu o cunoaște.

Bărbatul nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de autorități.

Autoturismul în valoare de 20.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult