Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer a făcut scandal pentru că polițiștii au refuzat să ia mită după ce l-au prins beat la volan

Un bărbat din Suceava a fost condamnat pentru trei infracțiuni comise într-un interval de câteva minute. Individul a făcut scandal și i-a înjurat pe polițiști pentru că au refuzat să primească mită după ce l-au prins beat la volan.

 

Faptele care i-au adus condamnarea suceveanului s-au petrecut pe 7 decembrie 2019, când bărbatul a avut la testarea cu aparatul etilotest o alcoolemie de 0,77 mg/litru în aerul expirat, pentru ca probele de sânge să indice o valoare de 2,33 la mie, scrie Monitorul de Suceava.

Bărbatul a încercat să mușamalizeze cazul și a vrut să-i mituiască pe polițiștii care l-au prins beat la volan.

Oamenii legii au refuzat, moment în care suceveanul a început să devină agresiv și să-i injure.

 

Citește și
Un preot beat a fugit de la locul accidentului. Incredibil în câte incidente a mai fost implicat băut la volan
Un preot beat a fugit de la locul accidentului. Incredibil în câte incidente a mai fost implicat băut la volan
Ce pedeapsă a primit

 

Așa se face că, în cele din urmă, individul s-a ales cu acuzații, iar Tribunalul Suceava l-a condamnat la 1 an și 4 luni pentru dare de mită, 3 luni pentru ultraj și 8 luni pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Cum bărbatul mai avea o condamnare mai veche, de 2 ani de închisoare, cu suspendare, iar noile fapte au fost comise în perioada de încercare, judecătorii au revocat suspendarea, astfel încât suceveanul are acum de executat o pedeapsă finală de 3 ani, 7 luni și 20 de zile.

Soluția Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult