Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pescar susține că a găsit Piranha într-un lac din România. Explicația autorităților

Un pescar din Maramureș susține că ar fi prins mai mulți pești Piranha în apele lacului de acumulare Firiza, situat la poalele Munţilor Gutâi.

 

Maramureşeanul a precizat, pe o rețea de socializare, că peştii Piranha au fost prinşi la sfârşitul săptămânii trecute, în timpul unei partide de pescuit pe lacul Firiza, conform Agerpres.

Un reprezentat al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Maramureş, Vasile Pop, a precizat luni, că în mod sigur peştele răpitor a fost eliberat intenţionat în apele lacului, cel mai probabil de către un colecţionar de peşti exotici.

„Această specie de peşte nu e specifică apelor de munte, României în general şi în mod cert un potenţial colecţionar de peşti exotici a intrat în posesia unor asemenea exemplare, pe care ulterior le-a eliberat în apele lacului, din motive necunoscute", a spus Vasile Pop.

Citește și
peste gratar
Importăm zeci de mii de tone de pește, de 210 milioane €. Felurile preferate ale românilor

Conform acestuia, prezenţa în apele lacului Firiza a peştelui din specia Piranha poate reprezenta un potenţial pericol pentru fauna lacului, dar şi pentru turiştii care ar intenţiona să facă baie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult