Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un magazin din România vinde 7 milioane de măști, fără adaos comercial

Peste 7 milioane de măști de protecție vor fi disponibile începând de joi pe eMAG, clienții pot comanda produsul fără adaos comercial, potrivit unui comunicat al companiei.

Măștile sunt disponibile în seturi de 50 de bucăți, iar pentru că interesul este extrem de mare, dar și în scopul prevenirii revânzării la preț crescut, comenzile sunt limitate la o cutie pentru fiecare client.

"Având în vedere stocurile actuale, prețul fără adaos este de 146,83 de lei și va fi actualizat săptămânal, lunea și joia, pe baza costului mediu ponderat de la fiecare aprovizionare, afișat transparent în pagina produsului", se arată un comunicat al Emag. 

“Începând de azi, setul de măști simple cu trei pliuri este disponibil la eMAG și poate fi livrat rapid, în orice localitate. Ne dorim ca fiecare român să aibă acces la măsuri de protecție de bază, astfel că am decis să vindem fără profit acest produs. Fără a fi specializați în această categorie de produse, am învățat și ne-am adaptat, din mers, astfel încât să putem veni în întâmpinarea unei nevoi pe care oamenii o au în aceste zile și care vizează sănătatea publică”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Ministrul Economiei, despre producția de măști

 

Citește și
timisoara
Lumini aprinse la Timişoara, în semn de preţuire pentru cei care luptă cu noul coronavirus

Producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea cu măşti, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

"În acest moment, exceptând fabricile de confecţii, care nu produc cu maşini automate de producţie a măştilor, există un singur producător care a pus o linie automată în producţie şi produce în momentul de faţă 120.000 - 130.000 de măşti pe zi. Din 15 aprilie, la acel producător ne putem duce la 400.000 - 500.000 de măşti zilnic, în paralel cu echipamentele automatizate comandate de compania Romarm, pe care sperăm să le punem în funcţiune tot în data de 13-14-15 aprilie, practic vom putea dubla această capacitate şi încercăm să ajungem la 1 milion de măşti zilnic", a declarat Virgil Popescu.

Lista județelor în care masca de protecție este obligatorie

 

După Galaţi, Vaslui, Maramureş şi Iaşi, începând de luni, purtarea măştilor de protecţie a devenit obligatorie şi în spaţiile publice din Călăraşi, Simeria și Botoșani.

Și șeful Direcției pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a recomandat, într-un mesaj pe Facebook, ca populația să poarte măști de protecție chiar dacă oamenii nu au simptome de infectare cu covid-19 și chiar dacă măștile nu sunt cumpărate de la farmacie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult