Un influencer de pe TikTok, care ar fi făcut campanie pentru Georgescu, a ieșit cu o pușcă în faţa casei, după percheziţii
Your browser doesn't support HTML5 video.
De asemenea, arma i-a fost confiscată.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a transmis precizări în urma imaginilor video apărute în spaţiul public care surprind cum un bărbat a ieşit în faţa imobilului de domiciliu având o armă lungă cu lunetă, după o acţiune în cadrul căreia au fost efectuate percheziţii domiciliare.
”În urma verificărilor efectuate, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iar ca măsură complementară, arma tip airsoft a fost confiscată”, a arătat IPJ Timiş.
Bărbatul, Alin Borcan, cunoscut pe TikTok, a ieşit în faţa casei pe jumătate dezbrăcat, cu o armă cu lunetă, şi le-a spus jurnaliştilor că ”au venit nişte hoţi cu cagulă” la el în casă şi ”l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare”.
17 percheziţii domiciliare au loc joi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal,în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor. Surse apropiate anchetei afirmă că sunt vizaţi inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu.
Sursa: News.ro
Etichete: tiktok , perchezitii , dosar penal , influencer , calin georgescu
Dată publicare: 20-03-2025 13:11