Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un francez s-a aruncat dintr-o mașină care gonea pe autostrada A1. Ce se întâmplase

Un francez s-a aruncat dintr-o mașină aflată în mers, pe autostrada din zona orașului Arad. Bărbatul s-ar fi certat cu iubita lui, aflată la volan.

Bărbatul de 61 de ani s-ar fi aruncat dintr-un autoturism în mers pe autostrada A1, în zona municipiului Arad, după ce s-ar fi certat în maşină cu iubita sa, aflată la volan, victima fiind transportată în stare de comă la spital transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, francezul are 62 de ani şi era pasager pe locul din dreapta faţă.

„Victima a sărit din autoturism şi se află în stare comatoasă. Este transportată la Unitatea de Primire Urgenţe", au transmis transmis reprezentanții SAJ.

În imaginile video care circulă în mediul online se observă cum autoturismul circulă cu viteză în momentul în care bărbatul cade pe partea carosabilă şi se rostogoleşte aproximativ 20 de metri.

Citește și
Instituțiile se contrează în ancheta exploziei de pe Autostrada Moldova. Executantul ar fi excavat și înainte în zonă
Instituțiile se contrează în ancheta exploziei de pe Autostrada Moldova. Executantul ar fi excavat și înainte în zonă

Referitor la acest incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis că se fac cercetări, în timp ce surse din rândul anchetatorilor au declarat că iubita francezului, care este din Bulgaria, a spus că bărbatul a sărit din maşină după ce au avut o ceartă.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult