Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un deţinut din Galați care s-a automutilat şi a înghiţit o baterie a fost depistat cu Covid-19

Un deţinut din Penitenciarul Galaţi a anunţat supraveghetorul că, din motive personale, şi-a provocat mai multe plăgi tăiate la nivelul obrazului şi a înghiţit un acumulator pentru telecomandă.

Ulterior, deținutul a fost depistat cu Covid-19, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al instituţiei, Simona Cozma.

Potrivit acesteia, evenimentul s-a petrecut, sâmbătă seara, iar persoana în cauză a fost prezentată de îndată la o unitate spitalicească din reţeaua sanitară publică, unde s-a intervenit chirurgical. Cu această ocazie s-a procedat şi la testarea pentru SARS-CoV-2, rezultatul fiind pozitiv.

În consecinţă, pentru asigurarea tratamentului postoperator şi a celui specific COVID-19, persoana privată de libertate a fost transferată la Penitenciarul Spital Bucureşti - Rahova. Tratamentul este asigurat în cadrul secţiei ATI, destinată gestionării problematicilor indicate. În prezent starea sa de sănătate este stabilă.

La Penitenciarul Galaţi se efectuează ancheta epidemiologică, nefiind înregistrată simptomatologie specifică COVID-19 în rândul efectivului custodiat. Se menţine conduita preventivă prin intensificarea triajului epidemiologic şi a monitorizării medicale.

Citește și
cercetatori covid vaccin
42 de vaccinuri împotriva Covid-19, în pregătire. Câte au ajuns în ultima fază de testare

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult