Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un cuplu de doctori și-a anulat nunta ca să lupte contra Covid-19. Nu și-au văzut fiica de o lună

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile de nuntă ale unui cuplu de medici din Italia. Ei au ajuns să lupte împreună contra Covid-19, scrie revista Time, citată de yahoo.news.

”Ne-am cunoscut chiar la spital. Ea era șefa mea”, a povestit Roberto Tonelli, în vârstă de 31 de ani. Acum, el și logdnica sa, Ivana Castaniere, tratează pacienți bolnavi de Covid-19, în Modena. 

”Nu vrei ca persoana iubită să vadă ceea ce vezi tu. Asta e cel mai greu. Fața ei este prima pe care o văd, când îmi dau jos echipamentul de protecție. Măcar atât”, a declarat medicul italian.

Cei doi lucrează câte 14 ore pe zi, șase zile pe săptămână, și sunt conștienți de riscul la care se supun. În Italia, mai mult de 4.000 de cadre medicale au fost infectate, adică 8% din totalul cazurilor de coronavirus de pe teritoriul țării, potrivit datelor oferit de Institutul Național de Sănătate din Italia.

Roberto și Ivana au o fiică de 2 ani, pe care nu au văzut-o de mai bine de o lună, după ce au lăsat-o în grija bunicilor.

”Sper că atunci când va crește ne va considera eroi. Sper că ne va înțelege”, a spus Ivana. Nunta programată inițial în septembrie a fost anulată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult