Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pakistanez a fost reţinut după ce ar fi bătut un bărbat în faţa gării din Arad. Scandalul ar fi pornit de la o femeie

Un pakistanez în vârstă de 36 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce ar fi bătut un bărbat în faţa Gării Centrale din oraşul Arad, victima fiind partenerul fostei iubite a agresorului.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, un bărbat "a fost agresat fizic de inculpatul B.Z. (cetăţean pakistanez), acesta lovindu-l cu pumnii la nivelul capului şi corpului, persoana vătămată suferind leziuni traumatice cuantificate în 8-10 zile de îngrijiri medicale, conform constatărilor preliminare făcute de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad".

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru AGERPRES, că scandalul a pornit de la o femeie. Este vorba de fosta iubită a pakistanezului, ea fiind şi persoana care a sunat la 112. Conform relatărilor acesteia, fostul iubit pakistanez l-a atacat pe actualul iubit român (35 de ani), lovindu-l în faţă cu pumnii.

Suspectul reţinut este cercetat pentru lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, el urmând să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult