Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un arădean s-a apucat să crească crocodili. Cum i-a venit ideea

Singura fermă de somn african din România, aflată la câțiva kilometri de Arad, a început să crească crocodili. Proprietarul spune că vrea să vadă dacă reptilele se adaptează, după care vrea să le crească pentru carne.

 

Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte din acestea sunt populate cu zeci de tone de pește, scrie Arad Online.

Proprietarul vrea acum alte bazine să fie folosite pentru creşterea crocodililor.

Anumite specii au carnea foarte bună pentru consum şi este la mare căutare în restaurantele din toată lumea.

Începând de luni, unul dintre bazine găzduieşte două exemplare de crocodili din specii diferite.

Este vorba despre un caiman, o specie care trăieşte în Africa Centrală şi de Sud, dar şi un crocodil adus din America. 

Citește și
ionut popa
Doliu în fotbalul românesc. Ionuț Popa a încetat din viață la Arad

 

Pepino și Walderman vor sta în apă termală

 

Reptilele, botezate Pepino și Walderman, vor sta în bazine cu o temperatură a apei de 27 de grade Celsius.

Proprietarii fermei nu doresc să dezvăluie mai multe despre proiectul pe care îl au, însă au mărturisit că cele două reptile sunt testate, în următoarea perioadă, pentru a se vedea dacă se acomodează la condiţiile pe care le oferă aceste bazine termale.

Dacă specialiştii vor stabili că este posibilă creşterea crocodililor, la doar câţiva kilometri de Arad va fi o fermă specializată în producerea acestui sortiment de carne, apreciată nu doar pentru gust, ci şi pentru faptul că are foarte puţine grăsimi şi este bogată în proteine.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult