Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un adolescent a fost rănit de un șofer care a pierdut controlul mașinii, în Dâmbovița

Your browser doesn't support HTML5 video.

O mașină scăpată de sub control pe o șosea din Dâmbovița a semănat dezastru. Un adolescent de 16 ani a fost rănit și un bărbat a reușit să fugă din calea autoturismului în ultima clipă.

Șoferul a rupt balustrada unui pod și a ajuns în cele din urmă într-un vehicul parcat. Imediat după accident, conducătorul auto s-a făcut nevăzut, dar polițiștii l-au găsit și au deschis un dosar penal pe numele lui.

Cumplitul accident a avut loc în comuna Runcu din judeţul Dâmboviţa. Şoferul în vârstă de 38 de ani venise din Teleorman să îşi viziteze părinţii. Primele date arată că a pierdut controlul asupra volanului, a lovit balustrada unui pod şi a ricoşat într-o maşină care staţiona regulamentar în afara părţii carosabile. În cursa nebună a fost la un pas de a curma vieţile a doi pietoni - un băiat de 16 ani şi un bărbat.

Florin Dumitra, martor: "Eram lângă maşină, am sărit peste capota maşinii şi m-am agăţat pe poarta aia roşie."

Reporter: "Putea să vă lovească şi pe dumneavoastră?"

Citește și
accident grav in Satu Mare
Accident cu un mort, în Satu Mare. Un bărbat a rămas fără mână

Martor: "Pe mine primul!"

Reporter: "A lovit un alt pieton?"

Martor: "E la spital, da. Dacă era pe pod, îl omora, îl făcea praf!"

Sorin Stoicescu, proprietarul maşinii avariate: "A venit o maşină, eram parcat aici, viteză mare, noroc că l-am văzut că îmi reteză picioarele."

Reporter: "A lovit şi un om?"

Sorin Stoicescu: "Da, un băiat, l-a luat pe capota şi l-a azvârlit în faţa maşinii mele."

Adolescentul rănit a ajuns în grija doctorilor, care spun că se afla în afara oricărui pericol. Între timp, conducătorul auto a dispărut de la fața locului.

Prietenul adolescentului rănit: "S-a dat jos la el şi s-a uitat, s-a urcat în maşină şi a plecat. A văzut că suflă şi după aia a plecat."

Martorii povestesc că imediat după accident, şoferul a coborât din autoturism, şi-a privit victima, iar apoi s-a urcat din nou în maşină şi a fugit de la locul accidentului. Acum poliţiştii au reuşit să îi dea de urmă, l-au dus la secţie, iar pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi distrugere.

Bărbatul a fost găsit de poliţişti în gospodăria părinţilor săi. El a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, iar oamenii legii l-au dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult