Trei francezi, salvați de pe creasta principală din Piatra Craiului. Au mers pe munte fără echipament şi fără apă

Salvamont Maramures
Salvamont Maramures

Trei francezi care au urcat pentru prima dată pe un traseu montan din România au fost ajutaţi de salvamontişti, după ce s-au dus pe cresta principală din Piatra Craiului fără echipament şi fără apă.  

Au încercat să coboare printr-o zonă extrem de periculoasă şi abia cînd nu au mai ştiut ce s facă au sunat la 112. Au fost luaţi cu elicopterul, pentru că erau prea obosiţi să mai continue.

„Astăzi, 23 iulie 2024, Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti, a primit un apel de urgenţă prin 112, cu privire la 3 tineri francezi. Aflaţi pentru prima dată pe un traseu montan din România, în urmă cu o zi, aceştia au urcat la vârful Piscul Baciului şi au înnoptat la refugiul Grind 2, de unde, astăzi au decis să acceseze cresta principală a Masivului Pietra Craiului, fără a avea asupra lor nici un element de echipament montan, ori apă. În aceste condiţii, dupâ cum era de aşteptat au intervenit epuizarea fizică şi simptomele de deshidratare”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Salvamont Zărneşti.

Aceştia explică faptul că turisştii au decis să părăsească rapid traseul de creastă şi au vrut să coboare direct versantul estic al masivului, în speranţa că vor ajunge la baza muntelui.

„Această iniţiativă s-a încheiat rapid din cauza configuraţiei terenului, sub ei deschizându-se un coronament calcaros. În urma interceptarilor noastre de a-i localiza, iniţial s-a optat pentru întoarcerea lor către creasta principală, doar ca având în vedere starea acestora, s-a decis extracţia pe cale aero, cu sprijinul POA Braşov. Astfel, toate cele 3 persoane au fost extrase prin troliere din creasta principală a masivului Piatra Craiului şi coborâte în siguranţă la baza muntelui”, au mai transmis salvamontiştii.

Citește și
Salvamont Romania
Președintele Salvamont România, despre cazul tinerei de 19 ani ucisă de urs pe Jepii Mici: „Acest lucru nu este specific”
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Aceştia atrag încă odată atenţia asupra modului în care se aleg traseele montane de către turişti.

„Această conjunctură ne determină să atragem încă o dată atenţia asupra modului cum alegem traseele montane, echipamentul adecvat pentru ture de o zi, ori de înnoptat pe munte , cantitatea de apă necesară unei astfel de ture, hrană, etc. În cazul celor 3, toate aceste elemente au lipsit cu desăvârşire....”, au mai transmis salvamontiştii.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Intervenție dificilă a salvamontiștilor din Sibiu. Șapte adulți și doi copii, blocați în Munții Făgăraș
Intervenție dificilă a salvamontiștilor din Sibiu. Șapte adulți și doi copii, blocați în Munții Făgăraș

Salvamont Sibiu intervine, luni seară, în sprjinul unui grup de şapte adulţi şi doi copii care nu au lanterne şi echipament potrivit în Munţii Făgăraş.

 

Președintele Salvamont România, despre cazul tinerei de 19 ani ucisă de urs pe Jepii Mici: „Acest lucru nu este specific”
Președintele Salvamont România, despre cazul tinerei de 19 ani ucisă de urs pe Jepii Mici: „Acest lucru nu este specific”

Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a vorbit despre cazul șocant de pe traseul Jepii Mici din Bușteni, unde o fată de 19 ani a fost ucisă de urs. El a spus că atacul animalului este unul dur și neobișnuit.  

Intervenții dificile ale salvamontiștilor în weekend. Trei persoane, coborâte cu elicopterul, după ce au suferit fracturi
Intervenții dificile ale salvamontiștilor în weekend. Trei persoane, coborâte cu elicopterul, după ce au suferit fracturi

Sfârșit de săptămână agitat pentru echipajele de la Salvamont și de la SMURD Brașov. Trei persoane au fost coborâte de pe munte, după ce au suferit fracturi.

 

Ce au pățit trei ucraineni care au fugit din Ucraina în România prin munți. Au intervenit salvamontiștii
Ce au pățit trei ucraineni care au fugit din Ucraina în România prin munți. Au intervenit salvamontiștii

Poliţiştii de frontieră şi salvamontiştii au declanşat, miercuri seara, o operaţiune de recuperare şi extragere a trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, a informat, directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Maramureş: Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră
Maramureş: Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră

Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş.

Recomandări
Inundațiile cuprind toată Moldova. O mașină cu doi copii mici a căzut într-o groapă căscată în centrul Sucevei
Inundațiile cuprind toată Moldova. O mașină cu doi copii mici a căzut într-o groapă căscată în centrul Sucevei

Județele Vaslui și Iași se confruntă cu inundații, după ploile torențiale care au afectat regiunea. Mai multe drumuri și terenuri au devenit impracticabile.  

Cod roşu de viituri pe râurile Bârlad şi Prut, până marţi. Alerte portocalii şi galbene, pe cursuri din Moldova
Cod roşu de viituri pe râurile Bârlad şi Prut, până marţi. Alerte portocalii şi galbene, pe cursuri din Moldova

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o nouă atenţionare Cod roşu de viituri, valabilă până marţi la prânz pe două râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui.

Fostul premier Ludovic Orban: ”Am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României”
Fostul premier Ludovic Orban: ”Am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României”

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat luni că a luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României.