Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tatăl unuia dintre tinerii morţi în incendiul din clubul Colectiv: „Colectiv, 8 ani. România, un stat fără justiţie”

Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru Iancu, care a murit la trei săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv, a scris pe Facebook, la opt ani de la tragedia în urma căruia şi-a pierdut fiul, că România este un stat fără justiţie.  

„Ştie cineva pe unde ne sunt procurorii? Ştie cineva dacă în România există justiţie? Nu mă refer la justiţia dominată de interese, ci la justiţia aia care conform DEX ar trebui să fie: activitatea fundamentală a statului, care constă în soluţionarea litigiilor; principiu moral având ca esenţă conformitatea cu adevărul; caracter just; putere de a face dreptate fiecăruia, de a răsplăti sau de a pedepsi Colectiv, 8 ani. România, un stat fără justiţie”, a scris Eugen Iancu pe Facebook.

65 de tineri şi-au pierdut viaţa în urma incendiului produs în seara de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde avea loc concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi au murit apoi în spitale.

În iunie anul acesta, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce fusese condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, magistraţii admiţând recursul în casaţie.

„Sincer să fiu, în momentul ăsta nu pot decât să îl felicit pe Piedone şi să spun ”Bravo, mă, eşti dintre cei care calcă în picioare tot. Dacă lumea te suportă aşa, felicitările mele!”, declara atunci Eugen Iancu.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis recunoaște că am avut „tragedie după tragedie”, însă nu așteaptă demisii: „S-a acţionat corect”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult