Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânără din județul Sibiu, dată dispărută de către mătușa ei. Fata are 19 ani

Poliţiştii caută o tânără în vârstă de 19 ani care a plecat de acasă şi nu a mai revenit, a anunţat luni IPJ Sibiu.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Sibiu, duminică, în jurul orei 19,30, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie că nepoata ei, Mărunţelu Adelina Milena, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din oraşul Tălmaciu, şi nu a mai revenit acasă.

Semnalmentele tinerei sunt următoarele: înălţime 160 cm, greutate 45 - 50 de kg, ochi căprui, păr brunet, drept, de lungime medie.

La momentul plecării, ea ar fi purtat o bluză cu mâneci lungi de culoare gri, pantaloni de culoare neagră, cizme negre.

Tânăra are ca semne particulare cataractă congenitală la ambii ochi, strabism, semipareză la ambele picioare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această tânără sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult