Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful NATO vine în România. Vizită împreună cu Klaus Iohannis la Baza Kogălniceanu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, vine în România vineri, 11 februarie, într-o vizită oficială la Baza 57 Aerienă Mihail Kogălniceanu împreună cu președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit programului prezentat de Administrația Prezidențială, vizita secretarului general al NATO începe la ora 11.00, fiind urmată de convorbiri oficiale la ora 11.20 și o ”întâlnire cu militarii dislocați în bază” la ora 11.45.

De asemenea, la ora 12.15, președintele Klaus Iohannis va susține o conferință de presă comună cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

Conferința de presă va fi transmisă LIVE pe PRO TV NEWS.

Acolo, trebuie să ajungă primele blindate americane dislocate din Germania. Convoaiele cu tehnică militară au plecat joi dimineață spre Constanța.

Citește și
valeri kuzmin
Ambasadorul Rusiei la București, după dislocarea trupelor americane în România: Este un joc cu focul

 

Regimentul 2 Cavalerie al Statelor Unite a început deplasarea spre România. Blindatele Stryker au fost urcate pe 60 de platforme auto ale unei firme private și împărțite în două convoaie, iar militarii vin cu mai multe autocare.

 

Americanii străbat aproape 1.800 de kilometri din Vilsek, Germania, până la baza Mihail Kogălniceanu din România. Convoaiele trebuie să respecte regulile auto de deplasare, astfel că șoferii platformelor sunt obligați să facă pauze la fiecare patru ore și să nu depășească nouă ore de condus pe zi. Prima staționare a fost în Vama Nădlac.

Lt. Col. Sorin Semeniuc, comandantul Batalionului 191 infanterie Arad: „Se vor constitui într-un convoi mai mare şi ulterior reiau deplasarea spre Mihail Kogălniceanu. În graficul de deplasare urmează să vină în țara şi personalul militar, soldații”.

La prânz, un convoi cu 18 platforme a staționat câteva zeci de minute la Sibiu apoi a pornit spre Vâlcea. Blindatele Striker vor rămâne în unitatea militară Budești până la miezul nopții, când vor porni spre Capitală.

Blindatele Stryker pot fi dislocate oriunde în lume în doar patru zile

Potrivit NATO, blindatele Stryker pot fi dislocate oriunde în lume în doar patru zile. Este manevrat de doi militari și poate transporta alți nouă infanterişti. Circulă cu o viteză maximă de 97 de km/h şi este dotat cu arme puternice: mitaliere, lansatoare de grenade sau două tipuri de tunuri, cel mai mare de calibru 105 mm. Un blindat Stryker cântărește 17 tone și costă, fară arme, între cinci și opt milioane de dolari.

În Capitală, convoiul militar va circula pe centura de nord a orașului apoi va intra pe Autostrada Soarelui. Prima coloană ar trebui să ajungă în București în jurul orei 4 dimineața, iar la destinația finală, bază militară Mihail Kogălniceanu, la ora 9. Acolo, militarii americani vor fi așteptați de secretarul gereral NATO Jens Stoltenberg și de președintele României.

Klaus Iohannis a vizitat joi Comandamentul Multinațional de Brigadă Sud-ESt de la Craiova, după ce săptămâna trecută a fost la Baza Aeriană din Câmpia Turzii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult