Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: A început urmărirea penală împotriva lui Robert Negoiță pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu

Parchetul Sectorului 3 a început, miercuri, urmărirea penală împotriva primarului Robert Negoiță pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu, potrivit unor surse.

Acuzațiile vin după accidentul din august 2021, din zona Bibliotecii Naționale, unde un mal de pământ s-a surpat peste câțiva muncitori și sunt legate de organizarea șantiereului.

Primarul Sectorului 3 s-a prevalat de dreptul la tăcere și a refuzat să dea declarații.

Mai sunt urmăriți penal firma care executa lucrările, inginerul șef și un maistru.

Prefectul Capitalei: „Lucrarea nu era autorizată”

La acea vreme, prefectul Capitalei, Alin Stoica,  a declarat că șantierul nu era autorizat.

Firma care făcea lucrarea aparţine Primăriei Sector 3, dar nu a respectat măsurile elementare de siguranţă.

Citește și
Robert Negoita
Interviu cu primarul Robert Negoiță despre PSD, ANAF și plagiat: ”Nu am voie să am cont la bancă de 12 ani”

”Aşa ceva nu ar trebui să existe niciunde în România. Lucrarea respectivă nu era autorizată, nu erau luate măsurile elementare de siguranţă pentru asigurarea şantierului respectiv şi pentru protejarea lucrătorilor. Evident că ITM, după ce va face ancheta, va vei cu rezultatele fnale şi va identifica toate neregulle. Este un exemplu despre cum nu trebuie făcute lucrurile, pentru că, până la urmă, este o companie municipală care ar trebui să fie un exemplu”, a declarat Alin Stoica.

”Este o companie a Primăriei Sector 3 care nu ar fi trebuit să facă lucrările respective, care nu respectă normele de protecţia muncii. Aşa ceva nu ar trebui să existe niciunde în România”, a adăugat prefectul.

Întrebat dacă primarul Robert Negoiţă se face vinovat în acest caz, Alin Stoica a afirmat: ”Ancheta va determina cine este responsabil, teoretic, conducătorul locului de muncă este cel care este responsabil”.

Reacția USR PLUS

USR PLUS consideră ca primarul Robert Negoiţă trebuie să răspundă în faţa justiţiei.

„Din primele informaţii şi documente pe care le au consilierii USR PLUS, nu există autorizaţie de construire pentru lucrarea derulată lângă Biblioteca Naţională. De altfel, în administraţia publică locală este un fapt binecunoscut că firmele primăriei sectorului 3 acţionează la ordinul verbal al lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3”, susține formaţiunea politică pe pagina de Facebook.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult