Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studiu „Salvați Copiii”: Tot mai mulți părinți nu au habar de activitatea celor mici pe internet

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un studiu prezentat de organizația „Salvați Copiii” arată că activitatea celor mici pe internet pare să le fie puțin cunoscută părinților.

Doar 40% dintre cei care au copii cu vârste peste 10 ani știu că fiul sau fiica lor are un profil pe o rețea socială. Dacă e să îi întrebăm pe cei mici însă, 90% admit că au acces la cel puțin o rețea socială.

Iar un părinte din 10 afirmă că fiul sau fiica sa a avut o experiență negativă sau neplăcută pe internet. Cei mai mulți care au trecut prin așa ceva au între 11 și 15 ani.

Cum identificăm că cel mic are profiluri pe mai multe rețele, nu doar pe o rețea?

„Plecând de la ipoteza că părintele știe cel mai bine copilul, îl cunoaște cel mai bine pe copil, ar trebui să vedem care sunt semnalele pe care părintele le-ar putea primi care să ne dea, să îi atragă atenția asupra unor incidente pe care copilul îl are în online sau asupra unor nu știu neplăceri pe care le are și atunci putem să vorbim despre momentele acela în care intrăm în camera copilului și copilul se retrage.

Citește și
Copiii din România, printre cei mai vulnerabili în fața prădătorilor sexuali de pe internet. Ce trebuie să facă părinții
Copiii din România, printre cei mai vulnerabili în fața prădătorilor sexuali de pe internet. Ce trebuie să facă părinții

Când e vorba de telefon, copilul sare la fiecare notificare, este preocupat, foarte preocupat de a ascunde și de a răspunde imediat acolo. În social media sunt diferențe foarte mari, între ce spun părinții și ce afirmă copiii”, a spus Claudia Oprescu, coordonator siguranță online „Salvați Copiii România”.

Copiii petrec mai mult de 8h/zi pe internet

„Din interacțiunile directe pe care noi le avem cu copiii la clasă, dar și cu părinții, dar mai ales cu copiii, aceștia ne spun că petrec mai mult de 8h/zi pe internet și sunt pe rețele de socializare, sunt pe grupuri pe care părinții nu sunt, unde părinții nu au acces și atunci și o mai puțină înțelegere a riscurilor cu care aceștia se confruntă. Deci cumva vorbim în primul rând de riscul acesta de timp petrecut, dar și ce face copilul acolo. Și vreau să vă spun că în cadrul sălilor digitale pe care noi le avem cu părinții sunt întâlniri în online cu clase de părinți în fiecare joi seara și sunt foarte mulți părinți care nu accesează, îngrijorați fiind acolo”, a adăugat ea.

Claudia Oprescu, coordonator siguranță online „Salvați Copiii România”: „Dar dacă eu i-aș invita pe părinți să întrebe cum s-a ce s-a mai întâmplat pe grupurile de WhatsApp? Ce s-a mai întâmplat în social media? Ai mai văzut un video? Cu cine ai mai vorbit astăzi? Așa cum îl întrebăm ce a făcut la școală sau cum s-a simțit la școală azi. Din studiile de anul trecut ale Organizației Salvați Copiii referitor la incidența pericolelor din online asupra copiilor, mai mult de 40% dintre copii ne-au spus că au fost victima cyberbullying-ului. Ei, dacă nu-l vezi pe copil lovit cu vânătăi, cu ghiozdanul rupt, cu hainele rupte venind acasă, presupui că nu are nimic.

Cred că studiul acesta ne arată două lucruri în spatele semnalului de alarmă pe care Organizația Salvați Copiii l-a tras acum în această lună a siguranței pe internet. Trebuie să înțelegem că stau, de fapt, cifre, dar stau, de fapt, viețile unor copii și viețile unei familii. Și cred că este realitatea din societatea noastră.

De unde să încep? Ei păi își propune să începem de la o discuție caldă acasă, cu copilul, dar este foarte important ca atunci când află, când copilul se destăinuie da și află părintele ce face copilul acolo să-și ia o mică pauză pentru a reflecta, să nu reacționeze imediat, pentru că a doua oară copilul nu mai vine”.

Mai multe detalii aflați din clipul video de mai sus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult