Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studentul care i-a dat foc profesorului său a început să înjure după ce a fost prins. „Ia s******** p*** mă!”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Incident grav la universitatea Ovidius din Constanța. Nemulțumit că a picat un examen, un student al facultății de informatică s-a răzbunat pe profesor și pur și simplu i-a dat foc. Dascălul este acum internat la spitalul din Constanța.  

Tânărul, student în anul trei la facultatea de informatică nu a luat notă de trecere la examenul de matematică.

Potrivit anchetatorilor, a venit joi la universitate cu gândul să se răzbune pe profesor. Avea în ghiozdan o sticlă cu o substanță inflamabilă și o brichetă. A intrat în laboratorul de informatică unde l-a găsit pe profesorul respectiv, și după o ceartă aprigă, si-a pus planul in aplicare.

Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța: „I-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic".

Ca să fie sigur că profesorul nu are nicio scăpare, tânărul de 22 de ani a blocat ușa sălii de clasă, pe dinafară. Țipetele de disperare ale dascălului rămas prizonier au fost auzite de un coleg de catedră.

Citește și
Pachetul de măsuri pentru sprijinirea populației afectată de scumpiri nu e gata. Când va fi prezentat
Cristian Păun, profesor de economie: Statul vinde povestea cu salariul minim pentru că sună bine. Consumatorii plătesc însă

În tot acest timp, studentul a reușit să fugă, dar a fost prins o oră mai târziu la sediul firmei unde lucrează ca specialist în IT.

Student: „Ia s******** p*** mă!” Reporter: „Nu îți e rușine sa vorbești așa?” Reporter: „De unde ai luat spirtul?” Student: „De la mă-ta de acasă!” Reporter: „Asta e educația ta?” Student: „Da, asta e!”

Tânărul de 22 de ani ar putea fi acuzat de tentativă de omor. Deocamdată, pentru că a avut un limbaj obscen în spațiul public, a fost amendat cu 1.000 de lei.

Din fericire profesorul de matematică, în vârstă de 70 de ani, este în afara oricărui pericol. S-a ales cu câteva răni provocate de arsuri, dar și cu o sperietură zdravănă.

La această oră suspectul este audiat de polițiști. Oamenii legii abia au reușit să îl țină în timp ce tânărul se zbătea și îi înjura pe jurnaliștii ce se aflau la fața locului.

Este un tânăr fără antecedente penale, un student în anul 3, terminal, cu rezultate bune. Dar iată că acum, dat fiind că ar fi premeditat această faptă, ar putea fi cercetat de tentativă de omor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult