Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Spectacol pirotehnic grandios, în Parcul Carol. Reacția unui francez mutat în România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Români și francezi deopotrivă au cântat şi dansat, duminică seară, în Parcul Carol din Capitală.

Sezonul cultural România - Franța, care a dat naștere unor proiecte în premieră, a ajuns după 8 luni la final.

Evenimentul s-a încheiat cu un foc de artificii grandios, care a adunat ropote de aplauze.

Explozie de lumini pe cerul Capitalei. Sute de oameni au urmărit un show impresionant de artificii, pus în scenă de compania franceză Groupe F, recunoscută la nivel mondial pentru show-urile pirotehnice grandioase.

Femeie: „Este foarte frumos, nu ne aşteptam să fie atât de frumos!"

Citește și
festival culinar Sibiu
Reacţia unor turişti australieni când gustă din "mâncarea săracului", la Sibiu

Cei prezenţi s-au bucurat şi de o serie de concerte susţinute de artişti români şi francezi, unde intrarea a fost liberă pentru toţi cei dornici de distracţie. O supriza pentru spectatori a fost momentul în care solista trupei franceze Hyphen Hyphen şi-a făcut apariţia în public.

În ciuda vremii capricioase, oamenii s-au bucurat din plin de muzică şi au dansat fără oprire.

Femeie: „Foarte frumos, spectaculos.” Reporter: „V-au plăcut concertele?” Femeie: „Foarte mult. Am învins şi ploaia."

Femeie: „Sunt francofila pasionată, nu pierd evenimentele franceze, deci sunt la curent cu cultura şi cu muzica franceză."

Tânără: „Mi se pare foarte frumos, este plin de energie, atmosfera, nici aglomeraţie. Mi se pare superb."

Raphique s-a născut în Franţa, dar s-a mutat în România de peste 8 ani. Studiază stomatologia, iar astfel de evenimente, spune el, îl fac să se simtă ca acasă.

Raphique: „E o minune şi mă bucur că am venit aici.” Reporter: „Cum te simţi în România?” Raphique: „Foarte bine, e clar că mă simt ca acasă, vorbesc..."

Andrei Țărnea, comisar general al României pentru sezonul România-Franța: „România are de mai bine de 10 ani un parteneriat strategic cu Franța. Au fost o serie de premiere în sezon, au fost mari evenimente la Luvru sau la Centre Pompidou, a fost prima prezenţa a unei orchestre române la Filarmonica de la Paris."

Sezonul cultural România - Franţa s-a întins pe o perioadă de opt luni şi a marcat evenimente importante şi premiere în ambele țări.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult