Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sorin Cîmpeanu vrea să vaccineze profesorii în Casele Corpului Didactic. I-a trimis deja adresele lui Valeriu Gheorghiță

Centre de vaccinare pentru profesori și personalul din învățământ ar putea fi organizate în Casele Corpului Didactic din județe, a spus ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

 

Demnitarul a reacționat la declarațiile coordonatorului programului național de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, care își exprimase intenția de a organiza centre mobile de vaccinare pentru profesori. Sorin Cîmpeanu i-a trimis deja lista cu adresele unde se poate începe vaccinarea.

Vaccinarea profesorilor rămâne absolut necesară iar Sorin Cîmpeanu cataloghează drept „eroare de înţelegere, de comunicare” mesajele contradictorii transmise cu privire la vaccinarea prioritară a angajaţilor din învăţământ în ultima perioadă. „A fost o eroare de înţelegere, de comunicare. Întotdeauna colonelul Valeriu Gheorghiţă, militar fiind şi un profesionist de onoare, a spus că va încerca să găsească o soluţie. Asta a spus şi acum că va încerca să găsească o soluţie şi a identificat o soluţie. Ieri a spus că va încerca să găsească o soluţie, astăzi a spus că se profilează deja o soluţie. Am luat legătura din nou şi soluţia ar putea fi centre mobile de vaccinare, la nivelul învăţământului preuniversitar, în fiecare judeţ, organizat în Casa Corpului Didactic, sunt spaţii destinate deja întâlnirilor, reuniunilor cadrelor didactice care sunt adecvate organizării unor centre de vaccinare mobile. Am luat legătura în Inspectorate şi la acest moment am transmis deja inclusiv lista adreselor acestor Case ale Corpului Didactic. Rămâne să vedem şi în fiecare centru universitar care va fi universitatea cea mai potrivită pentru organizarea acestor centre”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri seară, citat de news.ro. El a spus că prioritate la vaccinare vor avea acei angajaţi din grădiniţe, şcoli sau universităţi care sunt "la interfaţa directă de lucru cu elevul”, respectiv cu studenţii. Cîmpeanu a susţinut că ministerul poate pune la dispoziţia celor care organizează campania de vaccinare listele cu angajaţii aflaţi în prima linie din sistem, precum şi statistici legate de vârsta acestora.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult