Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Soluția găsită de CFR pentru un pod care stă să se prăbușească: ”Sunteți inconștienți!”

Filiala sectorului 1 din USR trage un semnal de alarmă în privința Podului Constanța din București, care este atat de degradat incât bucăți de beton cad din stâlpii de susținere.

 

Membrii USR susțin că CFR, care are în responsabilitate acest pod, ar fi ”spoit” problemele grave ale acestei construcții, adică ar fi mascat cu var găurile și crăpăturile.

”Podul Constanța, de la NEPĂSARE la PREMEDITARE. Aceste poze sunt făcute astăzi. Au mascat problemele structurale cu ipsos! (LE: adeziv de exterior). Specialiștii pe care i-am consultat ne confirmă că această lucrare are valoare structurală ZERO.

Săptămâna trecută autoritățile responsabile au anunțat că se vor realiza lucrări de reparații și am crezut că se va întâmpla în sfârșit ceva normal. Însă astăzi suntem martorii unui act de politiciansim pur: spoiala (în adevăratul sens) unor probleme grave, ca urmare a presiunii publice. Lucrurile nu pot rămâne așa. Vom continuă prin toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziție să solicităm autorităților, care astăzi s-au dovedit iresponsabile, să facă totuși un act responsabil și să înceapă urgent lucrările de reabilitare care se impun! Cerem din nou publicarea imediată a expertizei tehnice din februarie!” - spun cei de la USR, într-un mesaj postat pe Facebook. 

Citește și
masini
Circulaţie îngreunată pe Podul Grant. O bucată de metal s-a desprins din rostul de dilataţie

La rândul său, consilierul general Ciprian Ciucu (PNL) a criticat această situație, acuzându-i pe cei din conducerea CFR că sunt ”inconștienți”.

"Gata, CFR a 'rezolvat' situația de la Podul Constanța... A dat cu var, a spoit. Știți de ce legea interzice fățuirea imobilelor neconsolidate? Fix de aceea! Să nu se ascundă adevărul despre starea lor și să uităm de ele, pentru ca apoi să ne cadă în cap! CFR, sunteți inconștienți! Dați mai repede acest pod Primăriei Generale, ca din fondurile de urgență să construiască rapid un alt pod! Asta e, nu vor mai trece trenurile pe acolo vreo câteva luni. Mai tăiem din concerte și târguri și facem rapid podul! Situația trenează de ani și ani de zile!", a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Situația gravă a Podului Constanța din București

Podul Constanța din Capitală, pe sub care trec zilnic zeci de mii de mașini este atât de degradat, încât bucăți de beton cad din stâlpii de susținere, dar și din pereții laterali, iar structura a devenit un adevărat pericol pentru oameni.

În ultimii 27 de ani, nimeni nu a reparat acest pod.

Podul Constanța, care trece peste Calea Griviței, este folosit de trenuri că să poată ieși din Capitală spre mare. Stâlpii de susținere sunt erodati până la structura metalică, iar postamentul în care sunt înfipți este și el avariat.

Podul Constanța este în răspunderea Cailor Ferate Române. A intrat acum 9 ani în planurile de modernizare ale instituției, însă Primăria Capitalei nu a dat autorizație de construcție.

“Nu au dat aviz de modernizare a acestui pod, pentru că voiau să lărgească benzile de circulație.”, spunea pentru Știrile Pro TV, în 2017, Iulian Mantescu, liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă.

Numai că au trecut 9 ani de la refuz și nici Calea Griviței nu a fost lărgită, nici podul nu a fost reparat. Și, mai grav, autoritățile nu au luat măsuri pentru a susține structura podului, ca să nu se prăbușească.

Podul Constanța a fost lăsat să se degradeze ani de zile, până când a ajuns așa: bucăți de beton cad pur și simplu din stâlpi și din pereți.

Tot de atunci Primăria București și Compania de Cai Ferate își pasează responsabilitatea de la una la alta.

Situația podului Constanța nu este unică. În toată țara, CFR are în administrare peste 18.000 de poduri și podețe peste care trece calea ferată, iar 20 % dintre ele au nevoie de reparații capitale. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult