Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Situaţie tensionată la penitenciarul Găeşti. Un deţinut s-a urcat pe acoperişul închisorii şi a refuzat să mai coboare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Situaţie tensionată la penitenciarul Găeşti, din judeţul Dâmboviţa: un deţinut a reuşit să urce pe acoperişul închisorii şi a refuzat să mai coboare de acolo.

Era nemulţumit de sancţiunile disciplinare primite şi a încercat să-i convingă pe negociatorii trimişi la faţa locului că merită eliberarea condiţionată. N-a obţinut ce îşi dorea, şi în plus a declanşat o anchetă în penitenciar.

Deţinutul, de 30 de ani, are de ispăşit o pedeapsă de zece ani de închisoare, pentru fapte cu violenţă. De curând a primit vestea că i-a fost amânată cererea de eliberare condiţionată, ceea ce l-a făcut să recurgă la un gest extrem.

Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că deţinutul ieşise la plimbarea de dimineaţă. A profitat de câteva momente de neatenţie din partea personalului de pază, s-a urcat pe scara de incendiu şi aşa a ajuns pe acoperişul clădirii.

Inspector Cristina Enache, purtator de cuvânt ANP: ”Pe fondul unor nemulţumiri de sancţionare a sa, pentru săvârșirea a doua abateri disciplinare, dintre care una foarte gravă, precum şi din cauza respingerii cererii sale de liberare condiţionată, a ales ca formă de manifestare a nemulţumirii escaladarea unei clădiri din perimetrul locului de deţinere”. O echipă de negociatori din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a dus de urgenţă la Găeşti. După câteva ore de discuţii intense cu deţinutul, specialiştii au să îl determine să coboare de pe acoperiş. Fapta sa va fi discutată în comisia de disciplină a penitenciarului şi va fi urmată, probabil, de o nouă sancţiune. O altă anchetă îi vizează pe agenţii care asigurau paza, pentru a stabili dacă aceştia şi-au făcut cum trebuie datoria.

Citește și
Coronavirus in Romania
Coronavirus România, 16 iulie. Record de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult