Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sistemul ReturRO va deveni funcțional și în România. Cum vom putea să ne recuperam garanția de 50 de bani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Suntem pe ultima sută de metri până când va deveni funcțional ReturRO, unul dintre cele mai mari sisteme de reciclare din Europa.

Prin intermediul acestuia, vom putea să ne recuperam garanția de 50 de bani, plătită pentru ambalajele de sticlă, plastic și metal, pe care le vom putea recicla doar în containere speciale. Între timp, și marile lanțuri de magazine organizează campanii dedicate, iar oamenii stau la cozi nesfârșite. Dacă acest lucru ar deveni obișnuită, s-ar curăța în sfârșit țara de gunoaie. „Doamna se bagă, nu ține la rând, stătu în partea aia și acum să vină aici”, a tunat unul din certăreți.

La Târgu Jiu a fost coadă zi și noapte la punctele de reciclare. Cu sacii plini oamenii au așteptat cu orele ca să își primească banii pentru ambalajele de plastic ori de aluminiu.

Localnică: „De cinci ore stăm aici, stăm că se mai strică aparatul, se mai repară, iar merge”.

Chiar dacă toată campania a fost destinată reciclării deșeurilor din gospodăria proprie, au fost și persoane care au adus cantități impresionante.

Citește și
plastic oceane
Cum poate fi redusă aproape complet poluarea cu microplastic | STUDIU

Tot mai multe magazine organizează în această perioadă astfel de campanii. Pe de altă parte de pe 30 noiembrie, Sistemul de Garanție Returnare ar trebui să fie funcțional.

De atunci, producătorii vor începe să fabrice ambalaje cu sigla SGR. care vor ajunge apoi în magazine.

Cum își pot recupera oamenii garanția de 50 de bani

Clienții vor da în plus 50 de bani sub formă de garanție. Ca să-și recupereze aceste sume, oamenii vor trebui să ducă ambalajele în punctele de returnare organizate în magazine.

În schimbul unul pet, de exemplu, vor primi pe loc un bon de 50 de bani, pe care îl pot utiliza în magazin, ori pot cere contravaloarea acestuia la casă. Ambalajul este preluat mai departe de RETURO și dus la punctele de sortare.

Până în 2025 prin Sistemul de Garanție Returnare ar trebui că 77% din peturile puse pe piață să fie colectate.

Mare atenție, însă. Nu vă umpleți de pe acum casa de recipiente pentru că în sistemul de garanție returnare vor fi primite doar acele ambalaje care au logo-ul specific.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Colectarea în magazinele mici, fie că sunt din mediul rural sau din orașele și municipiile din România se vă face fie prin mod automat, prin aceste RVM-uri sau se vă face manual. Personal, atunci când am verificat modul în care sistemul funcționează în alte state am introdus recipiente de băuturi și în aceste aparate automate, la fel cum am mers și la mici magazine de cartier. Acolo pur și simplu colectarea se face manual, la vânzător. Se ia bidonul, doza sau sticla și se pune într-un recipient și utilizatorului i se restituie acea garanție”.

Producătorii pot pune pe piață băuturi fără sigla SGR până anul viitor în decembrie, pentru a nu fi afectate stocurile existente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult