Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sindicaliștii din Sănătate continuă protestele. Ce s-a convenit până acum cu Guvernul

Protestele din sistemul sanitar vor continua, în ciuda negocierilor cu Guvernul, prin care s-au convenit o serie de puncte. Sanitas continuă acțiunile până la satisfacerea revendicărilor.

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS anunţă, joi seară, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Muncii că s-au convenit o serie de pncte, dar programul protestelor va continua, până când revendicările vor fi îndeplinite, transmite news.ro.

„Discuţiile cu partea guvernamentală au vizat atât principalele revendicări ale Federaţiei SANITAS privind salarizarea personalului din Sănătate şi Asistenţă socială şi deficitul de personal, cât şi alte probleme cu care se confruntă cele două sisteme”, a transmis, joi seară SANITAS, într-un comunicat.

Lista punctelor convenite la negocierile SANITAS cu Guvernul:

1. O creştere cu 20% a fondului de salarii, astfel încât toţi salariaţii din Sănătate să beneficieze în anul 2024 de o creştere salarială medie de 20%. Cele 20 de procente acceptate pentru sistemul sanitar se vor acorda în două tranşe, în prima jumătate a anului 2024.

2. O creştere de 20% a salariilor personalului de specialitate şi a celui de îngrijire din Asistenţa socială.

Citește și
Medici
Continuă protestele angajaţilor din Sănătate şi asistenţă socială. Revendicările SANITAS

3. O evaluare a necesarului de personal în sistemul public de sănătate, urmată de ajustarea schemelor de personal şi deblocarea posturilor, cu prioritate în instituţiile spitaliceşti cu adresabilitate foarte mare.

4. Demararea negocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă Asistenţă socială.

„Toate aceste oferte agreate vor fi definitivate în grupuri de lucru care vor avea loc săptămâna viitoare. Oferta guvernamentală a fost examinată astăzi în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Naţional Sanitas.

Membrii Consiliului au apreciat propunerile Guvernului ca un răspuns pozitiv la revendicările federaţiei; în consecinţă au convenit continuarea dialogului pentru a da posibilitatea guvernanţilor să transpună într-un act reglementativ toate înţelegerile convenite astăzi”, adaugă sindicaliştii.

Aceştia anunţă, însă, că, până la apariţia actului normativ, programul protestelor SANITAS rămâne valabil, pentru ca punctele negociate să fie puse în practică în totalitate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult