Modifica setarile cookie
Toate categoriile

85% din joburile de peste 11 ani vor fi noi. Părinții, învățați cum să-și educe copilul

Your browser doesn't support HTML5 video.

85 la sută dintre joburile care vor exista în 2030 nu s-au inventat încă, este concluzia unui raport elaborat de experți din America.

Iar dincolo de estimări și cifre, realitatea ne arată că simpla acumulare de cunoștințe nu mai este de ajuns în pregătirea noilor generații pentru epoca inteligenței artificiale.

Părinții care au vrut să afle mai multe despre cum să își educe copilul pentru performanță și succes, în vremuri diferite față de cele pe care le-au trăit ei, au stat de vorbă cu specialiști.

Există temeri în rândul părinților care sunt speriați că noile generații vor ajunge să trăiască vremuri mult mai incerte.

Pe ce pun accentul părinții în creșterea copiilor

Mama unei fetițe de aproape 6 ani care urmează cursuri de înot spune că cea mică a vrut să renunțe după doar câteva lecții. Aici, spun specialiștii, rolul părintelui este să îi sprijine pe copii să ia singuri decizia corectă, nu să îi critice. 

Citește și
cuib cu oua
Cuib cu ouă verzi, găsit de copii după toaletarea unui parc din Mureş. Reacţia biologilor

„Ca părinte, am stat și m-am gândit dacă este momentul să renunțe copilul meu la acest lucru și așa să îi dau șansa ca de fiecare dată când are ceva serios în viață să renunțe și când o să îmi spună „îmi e greu”, o să pot să-i zic „uite, ți-a fost greu și la înot și ai depășit”. În spate era o frică pe care o avea, spunea că „nu sunt destul de bună”, am lucrat la acea frică și am depășit momentul, dar m-am asigurat eu că acel opțional i se potrivește copilului meu”, spune Ana Maria Ciuhuță, mama fetiței de șase ani. 

O altă mamă și-a dus ambii copii și la tenis de câmp, pe lângă ora săptămânală de înot, și a ales să exerseze odată cu ei.

„Mi-am dat seama cât de greu e, de pe margine pare foarte ușor și e simplu să zicem, dar nu vrem să facă perfomanță, ci de plăcere, când vor considera că sunt suficient de buni o să îi sprijinim”, spune mama. 

Sute de părinți au venit sâmbătă să asculte sfaturilor unor profesioniști despre cum să-și crească copii.

Ce spun spihologii

Iar psihologii spun că o relație sănătoasă între părinte și copil, bazată pe încredere și multă comunicare, este esențială în formarea copilului.

„Când vine acasă de la școală să nu îl întrebăm ce note a luat, cum te-ai simțit, cum au fost pauzele, cum au fost momentele în care ai interacționat cu colegii, are nevoie de joacă, de relaxare, de timp și liber și să doarmă, să se odihnească”, spune Gyorgy Gașpar, psiholog.

Alți părinți spun că temerie lor sunt legate și de faptul că peste câțiva ani copiii lor s-ar putea să aleagă să plece din țară pentru un viitor mai bun.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult