Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful IPJ Cluj și ceilalți trei subordonați acuzați de corupție au fost eliberați. Mircea Rus, sub control judiciar

Your browser doesn't support HTML5 video.

La capătul unui maraton de audieri de câteva ore, cei patru comisari cu funcții de conducere în Inspectoratului de Poliție de la Cluj, în frunte cu fostul lor șef, Mircea Rus, au fost lăsaţi să plece acasă.

După ce joi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ieri au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul în care procurorii DNA îi acuză de fapte de corupţie.

Cercetat pentru abuz în serviciu, fostul șef al Inspectoratului de Poliție Cluj a ieșit de la audieri după mai bine de șase ore.

Mircea Rus este acuzat că, în urmă cu un an, l-ar fi împuternicit ilegal ca șef al Poliției din Dej pe Elek Marton, pentru a treia oară consecutiv, în loc să organizeze un concurs pentru post, precizează procurorii.

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol: „Pe baza unui artificiu legislativ de care s-au folosit, au mutat pentru o perioadă temporară de o zi pe acea funcţie, şi ulterior au vacantat-o din nou, şi apoi cel care a fost împuternicit în primele 12 luni a putut să exercite iar temporar funcţia de conducere.”

Citește și
copii la scoala
IPJ a deschis un dosar pentru agresiune sexuală în cazul a trei elevi aflaţi într-o tabără

Pentru a-l menține în funcția de conducere, șeful Inspectoratului ar fi apelat şi la şefa Biroului de Resurse Umane, care s-ar fi ocupat ca numirea să fie rezolvată și în acte. Iar în toată povestea, complice ar fi și șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Cluj, mai spun procurorii.

Ce spune ministrul Lucian Bode

Problemele pentru Mircea Rus ar fi început însă încă de luna trecută. Șeful Inspectoratului de Poliție Cluj a fost demis în luna septembrie, după ce i-ar fi fost retras accesul la informații clasificate. Potrivit unor surse, și atunci scandalul ar fi plecat de la faptul că ar fi promovat o polițistă în funcția de șefă a unei secții de poliție din oraș.

Lucian Bode, ministru de Interne: „Este un proces penal care îşi va urma cursul. Luasem deja măsura de punere la dispoziție și suspendare a fostului șef al IPJ Cluj, având elemente concrete în luarea acestei decizii.”

În biroul procurorilor a ajuns ieri și șeful Poliţiei din Dej, Elek Marton. Acesta este cercetat și pentru fals în acte oficiale, pentru că ar fi ordonat să fie pontat suplimentar în weekend, adaugă anchetatorii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult