Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sediul PNL Neamț, prădat de hoți. Trei suspecți au fost reținuți

O sumă importantă de bani a fost furată din sediul PNL Neamț iar trei suspecți au fost reținuți de polițiști. Cei 88.000 de lei au fost găsiți acasă la aceștia.

„Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 26 spre 27 august, un bărbat de 39 de ani, din Roman, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracţie în sediul unui partid politic din Piatra-Neamţ, de unde ar fi sustras 88.000 de lei, precum şi alte bunuri, beneficiind de sprijinul celorlalte două persoane de 33, respectiv 45 de ani, din Tîrgu-Neamţ, care ar fi supravegheat zona comiterii faptei", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ, Georgiana Moșu, citată de Agerpres.

Suma sustrasă a fost găsită la domiciliile acestora, iar o mașină pe care a folosit-o la comiterea faptei a fost indisponibilizată, a precizat purtătorul de cuvânt.

Trei persoane suspectate că au furat din sediul PNL Neamţ suma de 88.000 lei au fost reţinute de poliţiştii de investigaţii criminale din Piatra-Neamţ, în urma unor descinderi la domiciliile acestora.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat că poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat un autoturism, folosit la comiterea faptei.

Citește și
jaf
O bandă de români a dat o spargere ca în „Misiune imposibilă” pentru a fura cărți rare dintr-un depozit din Londra

Cei trei suspecți au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar polițiștii caută o a patra persoană bănuită de implicare în furt.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult