Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință cu scântei la Primăria Capitalei. Aplicațiile independente de taxi pot dispărea

Your browser doesn't support HTML5 video.

La Primăria Capitalei se anunţă joi o Şedinţă de Consiliu General cu scântei. Două proiecte pe ordinea de zi sunt extrem de controversate.

Este vorba de un regulament care practic scoate în afara legii aplicaţiile independente de taxi. Şi în plus, primăria cere aprobarea consilierilor pentru a plăti 50 de milioane de euro pentru parcul Verdi din Floreasca.

Scandalul referitor la regulamentul privind serviciul de taxi revine pe ordinea de zi a Consiliului General. Documentul stabileşte că serviciile de dispecerat se pot face online şi prevede: "serviciile de dispecerat nu se pot executa decât de către dispecerii taxi autorizaţi".

Cu alte cuvinte, aplicaţiile independente, care nu sunt ale companiilor de taxi, trebuie să se autorizeze, altfel riscă amenzi de până la 50 de mii de lei.

Reprezentanţii aplicaţiilor se împotrivesc şi anunţă că au făcut o plângere la Comisia Europeană.

Citește și
Gabriela Firea, Carmen Dan
Firea: „Spre deosebire de Carmen Dan, eu am cei 7 ani de acasă”

Şi Nicusor Dan a anunţat că va depune o plângere la DNA împotriva funcţionarilor din primărie şi împotriva Gabrielei Firea pentru abuz în serviciu pentru că regulamentul ar fi ilegal.

Tot joi, consilierii municipali decid dacă vor plăti 50 de milioane de euro pentru Parcul Verdi din Floreasca. Suma a stârnit controverse, iar potrivit unei evaluări iniţiale urma să fie de 26 de milioane de euro.

Primăria susţine că o schimbare din legea exproprierilor a modificat preţul terenurilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult