Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Se închid școlile și în județul Constanța, luni

Toate şcolile din judeţul Constanţa vor fi închise luni, iar măsura ar putea fi prelungită şi în zilele următoare, având în vedere avertizările cod galben şi cod portocaliu de ger, vânt şi ninsori, au anunţat, duminică, autorităţile judeţene.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa pentru ziua de luni, relatează news.ro.

“Tot în cursul zilei de luni, în urma analizării situaţiei operative existente la nivelul judeţului, se va hotărî necesitatea prelungirii suspendării şi pentru zilele următoare”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii.

Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional Dobrogea au precizat că din această noapte, de la ora 03.00, şi până marţi, la ora 20.00, se vor semnala cantităţi mari de zăpadă, de 30 de centimetri, izolat şi peste, intensificări ale vântului de 90 de kilometri la oră, ce vor genera formarea de troiene, fapt care va duce la blocarea drumurilor, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Autorităţile locale recomandă populaţiei să evite deplasarea cu autoturismele proprii, iar în cazul în care vor exista persoane care vor fi nevoite să se deplaseze cu maşina lor, să aibă pături şi să consume băuturi fierbinţi. Totodată, este foarte important să existe suficient combustibil care să asigure funcţionarea motorulului în situaţiile în care apar blocaje în trafIc sau la apariţia altor situaţii neprevăzute.

Citește și
zapada, viscol, ger
Pregătiri pentru ”asediul” gerului în toată țara. Două zile cu ninsori abundente și temperaturi chiar și de -22 de grade

O avertizare cod portocaliu de viscol va intra în vigoare luni pentru Bucureşti şi judeţele din sudul şi estul ţării, până marţi după-amiază urmând ca vântul să aibă intensificări cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, care vor viscoli zăpada. Meteorologii au emis duminică şi un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), avertizarea cod portocaliu intră în vigoare luni la ora 10.00, fiind valabilă până marţi, la ora 14.00.

În acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, local peste 70 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult