Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șefa demisă de la Tarom, noi declarații despre confruntarea cu Răzvan Cuc

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fostul director general al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a susținut vineri o conferință de presă în fața sediului Tarom, cu privire la demiterea sa.

 

Cele mai importante declarații ale Mădălinei Mezei:

 

- În 20 iunie mi-am început mandatul de director general Tarom la solicitarea ministrului Răzvan Cuc. M-a chemat să discutăm şi m-a rugat să rămân pentru a prelua poziţia de director general Tarom în vederea eficientizării după un plan coerent care să permită un plan de finanțare pentru un ajutor de stat

- Domnul Cuc mi-a spus că vrea să salveze Taromul şi că se bazează pe mine. Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou ca să îmi spună că trebuie să anulăm nişte curse interne ca să oprim accesul parlamentarilor la moţiune. I-am spus că este imposibil pentru că suntem o companie de oameni liberi şi orice le-aş fi spus eu nu ar fi făcut şi nu aş fi putut să le cer aşa ceva.

- Iniţial era vorba despre 5 zboruri, două curse de Timişoara. M-a rugat domnul ministru să identific senatorii şi deputaţii.

Citește și
Viorica Dancila
Premierul Viorica Dăncilă trimite Corpul de Control la Ministerul Transporturilor și TAROM

- A doua zi dl ministru m-a chemat şi mi-a transmis că trebuie să anulăm una dintre curse şi atunci i-am spus că nu stă în puterea mea. Direcția de zbor este condusă de dl Suseanu şi nu am nicio putere asupra lui

- Când am refuzat i-am spus că nu e în puterea mea şi dumnealui a încercat să găsească alte soluţii. Eu am plecat şi am contactat serviciul care se ocupă de planificarea aeronavelor la zbor, să mă asigur că nu sunt probleme. Am sunat directorul operaţional să mă asigur că nu sunt întârzieri pe această cursă.

- După moţiune marţi seara, în timp ce îmi desfăşuram activitatea şi îmi planificam agenda zilnică, am fost sunata în jur de ora 19 de directorul Consiliului de Administraţie care mi-a spus că au hotărât în unanimitate că mă vor destitui şi mă vor înlocui.

- Atunci am întrebat cum s-a ajuns la această decizie şi mi-a transmis că o să primesc în procesul verbal, justificarea.

- Am făcut o prospecţie de piaţă, am vorbit cu Boeing, cu ATR. Noi făcuserăm primul pas de înoire a flotei de scurt şi mediu curier, eram la pasul doi de înnoire a flotei de jeturi. Avem contracte pentru 5 Boeinguri Max, care acum sunt ţinute la sol.

- NU EU AM IEŞIT ÎN SPAŢIUL PUBLIC CU ACESTE INFORMAȚII, EU DOAR LE-AM SUSŢINUT. Nu era la latitudinea mea să provoc un scandal politic şi mediatic. Lucrez în aviaţie de 22 de ani şi nu am văzut zboruri întârziate la comanda politică.

 

Mădălina Mezei a dezvăluit, într-un interviu acordat în exclusivitate Știrilor Pro TV, că şi-a pierdut funcţia pentru că a îndrăznit să-l înfrunte pe ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Fostul director al Tarom acuză că i s-a cerut să inventeze probleme tehnice şi să menţină la sol mai multe curse interne, ca să boicoteze moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie.

Mădălina Mezei: "Ar fi trebuit să fie oprite la sol anumite aeronave ca să împiedice parlamentarii să vină joi să voteze moțiunea de cenzură". Reporter: "Domnul ministru Cuc v-a spus asta expres?" Mădălina Mezei: "Da" Reporter: "V-a spus asta cu martori?" Mădălina Mezei: "Nu, eram doar eu singură la dumnealui în birou. Era o solicitare irațională, nu aveam cum să o duc la îndeplinire, piloții companiei Tarom sunt niște oameni curajoși și liberi. Nu pot fi îngrădiți de niciun fel de interes obscur".

De celalta parte a baricadei, Răzvan Cuc spune despre Madalina Mezei că minte.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult