Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Satul din Bistriţa unde coronavirusul a fost adus de un pastor. "Le pare şi lor rău"

Your browser doesn't support HTML5 video.

În mai multe sate din țară oamenii se încăpățânează să-și petreacă timpul pe ulițe, deși printre ei se află persoane infectate cu coronavirus.

Virusul s-a răspândit în câteva localități din Vaslui și Bistrița, după ce localnicii au participat la adunări religioase. Ca să prevină extinderea infecției, autoritățile au mărit efectivele de jandarmi și polițiști și chiar au cerut ajutorul armatei.

În trei sate din județul Bistrița, Armata s-a alăturat echipajelor de polițiști și jandarmi, căci oamenii nu respectă ordonanțele militare.

Localnic: „Am ieșit pentru că murim de foame, nu avem mâncare.”

În localitatea Reteag s-au înregistrat 27 de cazuri și patru decese. Virusul ar fi fost adus în zonă de un pastor penticostal din Suceava, care a ținut aici o mică slujbă.

Citește și
coronavirus
Coronavirus în lume LIVE UPDATE 9 aprilie. Peste 1,5 mil. de bolnavi în lume

Stelian Dolha, Prefect Bistrița-Năsăud: „Am rugat și Armata să intervină în punctele cheie din județul Bistrița-Năsăud. Am mărit numărul de jandarmi și de polițiști.”

E alertă și într-o comună din județul Vaslui, după ce 22 persoane au fost confirmate pozitiv Covid-19. Toți membri ai unui cult religios care au încălcat ordonanțele militare și, la finele lunii trecute, au participat la o adunare religioasă.

Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni: „Timpul înapoi nu îl mai putem da. Le pare și lor rău, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ei nu au vrut să facă ceva rău, au vrut să se roage pentru binele nostru, al tuturor."

Respectivii sunt izolați la domiciliu, încă de pe 30 martie, când s-au înregistrat primele trei cazuri. Prima pacientă este o femeie cu insuficiență renală, care se află acum la ATI, în stare critică. Restul se simt bine.

Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui: „În comuna Gârceni, avem 22 cazuri confirmate pozitiv, azi 19 sunt transportate la Spitalul de Urgență Bârlad, pentru monitorizare și tratament. O parte dintre ei prezintă simptomatologie ușoară, alții nu prezintă.”

Comunitatea este monitorizată de autorități, care îi vor și aproviziona pe localnici cu alimente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult