Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șase mașini au fost avariate în București, după ce doi șoferi s-au ciocnit violent. Sunt mai multe victime

Trei oameni au ajuns la spital, iar șase mașini au fost avariate într-un accident petrecut joi seară, în Capitală.  

După impactul violent dintre două autoturisme, unul a ricoșat în alte patru, aflate  la marginea drumului.

Cealălalt a ajuns pe trotuar, unde nu se aflau pietoni în acel moment, din fericire.

Accidentul a avut loc în Sectorul 4, puțin după ora 23:00. Potrivit martorilor, una dintre mașini ar fi încercat să vireze la stânga, din intersecție, când a fost lovită de un alt autovehicul.

Martor: ”Mașina care venea din sensul acela venea cu foarte multă viteză, aceasta a încercat să facă stânga, să intre pe strada asta secundară. Nu a avut timp să frâneze, să oprească, nu a acordat prioritate”.

”Era o fată încarcerată”

Citește și
carnagiu grecia
Premierul Greciei, despre cel mai grav accident feroviar din istoria țării: „Tragedia a fost cauzată de o eroare umană”

Ambele mașini au fost grav avariate. Una dintre ele a ajuns pe trotuar, iar bucăți din ea s-au împrăștiat pe carosabil.

Cealaltă s-a oprit la câțiva metri, după ce a lovit alte patru vehicule, parcate. În zonă au ajuns polițiști, pompierii și medicii. Trei persoane rănite au ajuns la spital.

Martor: ”Era o fată încarcerată. Când era în mașină era inconștientă, când a pus-o pe targă a început să fie conștientă”.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative. Polițiștii continuă cercetările.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult