Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru eficiență energetică, până la 31 martie. Bugetul e de 80,6 mil. euro

Proiectele de finanțare pentru investiții în eficientizarea consumului de energie pot fi depuse la Ministerul Energiei până la 31 martie. Perioada de depunere a fost prelungită cu o lună și jumătate.

Sunt așteptate propuneri de proiecte pentru ca operatorii economici să obţină finanţare în vederea demarării de investiţii în modernizarea, monitorizarea şi eficientizarea consumului de energie.

Potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort, noul termen este până la data de 31 martie 2023, ora 17:00, faţă de 15 februarie 2023, ora 17:00, arată Agerpres.

Depunerea dosarelor vizează „Sprijinirea investiţiilor în modernizare, monitorizarea şi eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienţei energetice în sectorul industrial".

Conform Ghidului de finanţare, prin realizarea proiectelor finanţabile în cadrul schemei de ajutor aferente se urmăreşte finalizarea a cel puţin 50 de proiecte de eficienţă energetică în industrie, prin care să se realizeze economii considerabile de energie şi reducerea emisiilor directe şi indirecte de gaze cu efect de seră cu cel puţin 30%, în comparaţie cu emisiile "ex ante", la nivelul conturului energetic al fiecărui proiect, evaluat prin audit energetic.

Citește și
O pană generală de curent este puțin probabil să aibă loc în România, spune președintele asociației furnizorilor de energie
Pană de curent majoră în portul ucrainean Odesa dupa o avarie majoră a reţelei
Cine poate depune proiectele

Solicitanţii eligibili pentru finanţare în acest program sunt: microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi întreprinderi mari şi entităţi cu personalitate juridică înregistrate în România care activează în conformitate cu legislaţia naţională în domeniu, pe teritoriul României, respectând condiţia înregistrării la ONRC.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 80,6 milioane de euro, compus din bugetul aprobat pentru măsura de investiţii 5 în valoare de 62 milioane de euro şi suma suplimentară aferentă supra-contractării, de 30%, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 124/2021, fonduri europene nerambursabile asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - Componenta C.6 Energie8.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult