Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Risc de inundații pe mai multe râuri din țară. Hidrologii au emis coduri galben și portocaliu

Hidrologii au emis, joi, avertizări cod portocaliu şi cod galben, pe râuri din 14 bazine hidrografice, până vineri.  

Se instituie cod portocaliu, începând de joi, ora 12:00, până mâine, la aceeaşi oră pe râurile din bazinele hidrografice: Iza – bazin superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior, Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Tur (judeţul Satu Mare).

Acelaşi cod este valabil şi în intervalul 18.01.2024 ora 18:00 – 19.01.2024 ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazinului mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud) şi Arieş – bazinul situat în amonte de staţia hidrometrică Câmpeni (judeţul Alba).

De asemenea, este în vigoare şi cod galben, începând de astăzi, de la ora 12:00, până vineri, la miezul nopţii. Acesta va afecta râurile din bazinele hidrografice: Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Arieş (judeţul Alba), Mureş (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) şi Bistriţa (afluent al Siretului, în judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).

„Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. În acest context recomandăm populaţiei să respecte măsurile dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi ȋn gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii”, a transmis Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Citește și
vreme ciclon
Europa se află sub un val de vreme rea. În Anglia sunt în vigoare sute de alerte locale de inundații

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult