Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Restricții de 1 mai în România. Ce nu avem voie să facem. Filtrele de poliție au împânzit toată țara

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de mii de polițiști, jandarmi şi militari au fost mobilizați pentru a se asigura că românii respectă restricțiile impuse de 1 mai, dar și în zilele de 2 și 3 mai, ținând cont că ne aflăm în continuare în stare de urgență.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, poliţişti locali şi militari au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică şi respectarea ordonanţelor militare de 1 Mai.

Mai multe imagini descoperiți în galeria foto

”La nivelul MAI au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezenţă suplimentară a efectivelor de ordinea publică la nivelul întregii ţări, mai ales în zonele şi pe traseele care sunt în mod tradiţional aglomerate cu ocazia zilelor de 1 şi 2 mai. Aproximativ 36.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră sprijiniţi de lucrători de la alte structuri, precum şi de poliţiştii locali şi militari din cadrul MApN vor fi pregătiţi să acţioneze zilnic”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar şef de poliţie Monica Dajbog.

Unde nu avem voie să mergem și ce nu avem voie să facem

 

Citește și
10.500 de bucureșteni vor fi testați pentru coronavirus
Avertismentul lui Streinu-Cercel privind purtarea măștilor: "Când mă uit la televizor mă apucă groaza"

Încă de la primele ore ale dimineții de 1 mai, străzile și autostrăzile din România, dar și parcurile, pădurile sau gările au fost împânzite de forțe de ordine, care verifică tot ce se întâmplă.

Astfel, pe lângă filtrele de pe șosele, forțele de ordine vor lua la pas gările și pădurile, vor urca în trenuri, ca să-i verifice pe călători, iar jandarmii călare, însoțiți de câini, vor intra în zone inaccesibile mașinilor, ca să se asigure, că nu sfârâie grătarele.

Poliția Română a transmis că sejurul la mare nu poate intra în calculele românilor.

"Tradiţionalul sejur la mare NU este înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare - pentru binele tuturor, vă rugăm să rămâneţi acasă! Poliţiştii acţionează în Gara de Nord, în trenuri şi staţii de cale ferată pentru a verifica motivele deplasării celor care călătoresc în această perioadă", a scris Poliţia Română pe pagina sa de Facebook.

Românii nu pot merge nici în pădure pentru a face grătar. De exeplu, în Pădurea Băneasa vor patrula - între 1 şi 3 mai - şase călăreţi de la Jandarmerie.

"Suntem atenţi să nu se organizeze picnicuri, grătare, să nu se organizeze grupuri de persoane. Plimbarea în grupuri nu se poate, chiar dacă sunt, trebuie menţinută o distanţă de 2 metri. Chiar şi cei care locuiesc în zonă, nu au voie, este strict în apropierea locuinţei. Pe aleile asfaltate din pădure, dar intrăm şi pe aleile din pădure.", a declarat Marian Bârzea, jandarm călare.

În Capitală, Jandarmeria Bucureşti a scos în teren peste 100 de patrule terestre, 13 patrule canine, dar şi 24 de patrule ecvestre care vor controla în primul rând intrările în parcuri dar şi intrările în păduri.

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București: "În acest weekend am luat măsuri diferite, faţă de cum eram noi obişnuiţi. Totdeauna am fost în căutarea unui 1 mai unic, iată că de data aceasta avem ocazia să petrecem un 1 mai unic, grătarul va fi în cuptorul din bucătărie, amenzile sunt de la 2.000 de lei până la 20.000 de lei în funcţie de gravitatea faptei".

Efectivele de ordine publică vor avea în atenţie și traseele de deplasare către regiunile turistice şi zonele de agrement în care în perioada de normalitate se organizează diferite activităţi în aer liber picnicuri sau petreceri.

Echipajele de la sol vor beneficiar de suport aerian din partea Inspectoratului General de Aviaţie.

”Având în vedere că nu îl coronavirus poate fi răspândit şi de persoane care nu prezintă simptome specifice, precum tuse, febră sau dificultăţi de respiraţie este necesar ca toţi cetăţenii să respecte restricţiile de circulaţie şi celelalte măsuri dispuse de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor”, a precizat Monica Dajbog.

Totodată, vor fi pregătiţi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în următoarele zile aproximativ 5.700 de pompieri cu 3.400 mijloace auto, iar în vămi sunt zilnic 4.500 de lucrători.

Amenzi usturătoare pentru cei care încalcă regulile

 

Scandalagii pot fi amendaţi şi pentru tulburarea liniştii publice sau grătar în loc neautorizat, pe lângă sancţiunea dată pentru încălcarea ordonanţelor militare.

Dacă li se aplică cele mai mari amenzi, pot ajunge până la 25.000 de lei.

Arafat: Pentru unii a început relaxarea

 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a avertizat că s-ar putea să se impună şi alte restricţii dacă românii nu vor respecta restricțiile impuse până pe 15 mai.

"Pentru unii se pare că relaxarea deja a început. Şi deja a început într-un fel fără absolut nicio limită, adică circulaţia este aproape la fel ca înainte (...). Nu ştiu cum se comportă oamenii la ţară, tot auzim că acolo şi mai puţin se respectă regulile. Am trecut prin nişte sate în care oamenii aveau mască pe faţă. Adică, unii ascultă şi înţeleg situaţia, dar sunt unii care nu înţeleg. Ce spunem noi acum? Noi spunem următorul lucru: da, din 15 mai încercăm să începem relaxarea, gradual, cu adaptarea", a afirmat Arafat, potrivit Agerpres.

El a subliniat că în cazul în care în următoarea perioadă nu se respectă măsurile de izolare se poate ajunge la o explozie a numărul de noi cazuri de coronavirus.

"În acest moment trebuie să respectăm regulile pe care le avem pentru ultimele două săptămâni şi sperăm să fie ultimele. Nu respectăm regulile, s-ar putea să ne trezim că nu sunt ultimele două săptămâni. S-ar putea să impună şi alte restricţii, dacă noi ne trezim cu un număr exploziv de cazuri şi terapiile intensive blocate şi cu bătrânii afectaţi", a spus Raed Arafat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult