Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Referendumul pentru familiei. Carmen Dan: „Am votat în spiritul religiei”

Referendumul pentru familie 2018. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a votat duminică la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

„Am venit azi să îmi exprim dreptul constituţional la vot. Bineînţeles că am votat pentru familie, am votat pentru normalitate, am votat în spiritul religiei în care am fost crescută", a precizat Carmen Dan, la ieşirea de la secţia de votare de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, conform Agerpres.

Ministerul Afacerilor Interne a gestionat foarte bine tot ceea ce ţine de referendum, a declarat, duminică, ministrul de Interne, Carmen Dan.

„Noi şi ieri şi astăzi suntem la minister şi, dacă ar fi să fac o apreciere, aş spune că, până acum, tot ceea ce intră în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne a fost gestionat foarte bine. Făceam dimineaţă o analiză comparativă şi dau un exemplu - la procesul electoral din 2016 au fost sesizate în ziua votării peste 100 de fapte care intră în sfera infracţională. De această dată, cel puţin aseară, după ce sau închis urnele de vot, am avut doar nouă infracţiuni sesizate", a precizat Carmen Dan.

Potrivit acesteia, toate aspectele sesizate sunt în atenţia poliţiştilor „şi sunt rezolvate cu celeritate".

Citește și
sectie de votare goala
Referendumul pentru familie 2018. În 600 de secţii nu au venit nici zece votanţi, dar în altele prezenţa a trecut de 100%

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult