Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Raed Arafat: E greu de spus la câte cazuri se pune problema întoarcerii la starea de urgență

Zonele care înregistrează creșteri semnificative a numărului de persoane infectate cu coronavirus ar putea fi izolate, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat, după ce miercuri România a înregistrat un record de îmbolnăviri.

Unele state au ajuns deja în situația de a reimpune restricții și de a izola anumite zone sau orașe - cum este și cazul Australiei - iar Raed Arafat nu exclude ca acest lucru să se întâmple și în România.

„Măsuri punctuale, probabil că da (se vor lua, n.r). Adică dacă o zonă devine un focar și din păcate avem focare destule, dar care sunt sub control în acest moment. În afară de transmiterea intracomunitară sunt și zone cu mai multe focare: într-o fabrică, într-o clădire de birouri, în spitale apar focare - și aici sunt încă controlabile. Dar dacă numărul cazurilor într-o zonă, într-o localitate, crește semnificativ și specialiștii în sănătate publică consnsideră că această zonă trebuie izolată, aceasta poate fi izolată”, a declarat Raed Arafat la Digi24.ro. 

Întrebat la câte cazuri s-ar pune problema întoarcerii la starea de urgență, Raed Arafat a refuzat să ofere un număr concret.

"E greu de spus la câte cazuri se pune problema întoarcerii la starea de urgență. Trebuie înțeles, nu recomandă Arafat, ci un grup tehnico-științific, în care sunt mai mulți colegi. Urmărim mai multe aspecte, nu doar numărul", a mai spus medicul.

Citește și
Nelu Tataru, Raed Arafat
Ministrul Tătaru și Raed Arafat, detalii despre noul proiect de lege privind carantinarea
555 cazuri noi de Covid-19

 

Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult