Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Profesor de sport, acuzat că atinge fetele, le vorbeşte vulgar şi le jigneşte

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scandal la şcoala Vasile Goldiș din Alba Iulia. Unul dintre profesorii de sport este acuzat de mai mulţi părinţi că la ore, atinge fetele, le vorbeşte vulgar şi le jigneşte.

A fost deja sancţionat cu 15% din salariu, însă bărbatul spune că toate aceste acuzaţii sunt false. Joi, mai mulţi părinţi ai elevilor de clasa a 6-a s-au plâns la şcoală că profesorul de sport, un bărbat de 60 de ani, are un comportament indecent la cursuri.

Imediat şcoala s-a sesizat şi l-a penalizat pe professor iar poliţia şi ea a început o anchetă. Dascălul spune că a avut o problemă cu o elevă care a lipsit iar de aici i se trag acuzaţiile. Mai mult el susţine că este nevinovat şi că la oră este obligat, prin activităţile impuse de programă, să aibă un anumit contact fizic cu elevii. Profesorul nu a fost însă suspendat de la oră - dar poliţiştii au preluat ancheta.

Mai mulţi părinţi au mers la director şi s-au plâns că, din cauza profesorului de sport, fetele lor nu mai vor să intre la ora de educaţie fizică. Dascălul ar avea un comportament indecent, spun părinţii elevelor.

Marcela Dărămuș, inspector general ISJ Alba: "S-a constituit o comise de cerercetare la nivelul inspectoratului şcolar care va supraveghea desfăşurarea acestor proceduri legale. Condamnăm categoric aceste fapte şi poate duce până la desfacerea contrcatului de muncă."

Citește și
elevi
Doi elevi de 12 ani din Botoșani, surprinși de profesori în timp ce întrețineau relații sexuale

Profesorul acuzat susţine însă că este nevinovat, şi că doar a încurajat o elevă care a lipsit mai mult timp să recupereze orele pierdute.

Viorel Oarga, profesor de sport: "Sunt acuzaţii false pe care trebuie să le resping. M-am apropiat de o elevă mai mult pentru că a fost o vreme bolnavă şi a venit la ora de educaţie fizică. Eu am pus mâna pe umărul ei şi am zis bravo, mă bucur că ai venit la ora de educaţie fizică. Sunt situaţii la educaţie fizică când se poate realiza un contact fizic."

Directorul şcolii susţine că profesorul a mai avut şi alte reclamaţii în trecut.

Ramona Popa - director Şcoala Generală "Vasile Goldis" Alba Iulia: "A mai avut în 2012 o condamnare pentru lovirea unor copii - corecţie cu mătura - care s-a soldat cu un dosar penal şi o condamnare de 4 luni cu suspendare. Totul a pornit de la sesizările părinţilor care au reclamanat că profesorul are un limbaj şi un comportament neadecvat faţă de elevi. Limbaj vulgar, jigniţi copiii, făcuţi în toate formele. Vorbim de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 anii, că ar pipăi fetele, că le-ar vorbi vulgar, are un limbaj care denotă tentă sexuală."

Şi poliţiştii s-au sesizat iar în zilele următoare vor veni şi cu primele concluzii. Profesorul preda de 40 de ani şi este de mai bine de 20 de ani la această şcoală.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult