Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Produse expirate, în sute de magazine. Ingrediente de pe ambalaj lipsesc din produs

Your browser doesn't support HTML5 video.

Aproape două milioane de lei s-au topit, în câteva zile, din conturile a peste 500 de magazine care vindeau produse congelate.

Inspectorii de la protecţia consumatorului i-au amendat pe patroni, după ce au găsit zeci de tone de alimente expirate, stricate, pline de gheaţă ori ţinute în condiţii improprii. Aceştia spun că două treimi din alimentarele şi restaurantele verficate aveau pe stoc marfa improprie consumului uman. O parte a fost confiscată şi urmează să fie distrusă.

Inspectorii de la protecţia consumatorului au verificat peste 800 de magazine şi restaurante din toată ţara. În unele, au constatat că de la raionul de produse congelate, romanii cumpăra mai mult gheaţă decât broccoli sau peste şi fructe de mare. Conform legii, acestea ar trebui să aibă cel mult 20 la sută glazură, dar procentul maxim a fost depăşit, aşa că mai mulţi vânzători au fost amendaţi. Dacă unele abateri înseamnă bani pierduţi, altele îi pot îmbolnăvi pe consumatori.

Şi în jumătate din restaurantele controlate, administratorii nu sunt atenţi la sănătatea clienţilor, spun inpectorii de la protecţia consumatorului. Aceştia au găsit creveţi care se dezintegrau, la scurt timp după ce au fost scoşi de la rece. Alte produse aveau aşa-numitele arsuri de congelare, semn că aşteptau prepararea de peste o jumătate de an. Mai mulţi patroni n-au putut prezenta etichete cu datele producătorilor şi termenele de expirare. Şi cel mai popular aliment de sezon a fost vizat de controale.

Octavian Pintilie, consilier juridic OPC: ”S-au găsit sortimente de îngheţată vrac care aveau pe ambalaj flori de vanilie, fistic şi fructe de pădure, deşi aceste ingrediente nu se găseau în compoziţia produsului”.

Citește și
alimente tinute in soare
Zeci de tone de alimente, ţinute în soare la Braşov. Urmau să ajungă în magazine

Aproape 23 de tone de mărfuri cu probleme au fost confiscate ori oprite de la vânzare. Au fost verificate doar 120 de tone de alimente congelate, din cele câteva zeci de mii cumpărate lunar în România. Vorbim de patiserie, pizza, carne, peşte şi legume.

Congelarea e o metodă sigură de păstrare a alimentelor numai dacă sunt respectate regulile de siguranţă. Temperatura să nu depăşească niciodată 17 •C; Iată de ce vânzarea sub forma vărsata ridica unele probleme... dacă un client lasa trapa deschisă câteva minute, temperatura urca şi începe degradarea. Iar dacă la raionul de produse vrac nu găsiţi şi mănuşi, care sunt obligatorii, mai bine alegeţi o variantă ambalată.

În lipsa igienei corecte, fructele care nu se prepară termic se pot contamina cu lysteria şi alte bacterii care provoacă probleme digestive.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult