Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Procurorul militar Bogdan Pîrlog: „Ca să ne sesizăm, trebuie să vedem despre ce e vorba”

Procurorul militar Bogdan Pîrlog de la Parchetul Militar București a declarat, într-un interviu, că nu a avut „nicio atribuție” privind supravegherea organismului de coordonare a intervenției Jandarmeriei din Piața Victoriei, în 10 august.

Într-un interviu acordat site-ului Libertatea, procurorul Bogdan Pîrlog a fost întrebat cum a ajuns în piață.

„La ora 17 am plecat de la birou și m-am îndreptat spre acasă. Undeva în jurul orei 18 am fost acolo pentru prima dată. Nici măcar nu s-a pus problema să îi temperez sau să iau vreo măsură cu privire la ei pentru că nu e treaba noastră (...) În zonă mă aflam când a început să se dea cu lacrimogene. Sunt clare dispozițiile de urmărire penală cu ceea ce trebuie să facem când constatăm o infracțiune sau suntem infromații, aici mă refer la internet, televiziuni. Într-o asemenea situație, pentru a ne sesiza, trebuie să vedem și despre ce e vorba. Am făcut demersurile respective care sunt consemnate în procesul meu verbal de sesizare din oficiu. Acel înscris publicat nu este procesul verbal de sesizare din oficiu (...) Nu există nicio procedură, nu avem nicio atribuție și nu avem ce căuta în a coordona și nici nu am făcut așa ceva. Nu există ‘a supraveghea’. Ceea ce am constatat acolo era o constatare subsecventă, post factum”, a spus el.

 Prim-procurorul Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat marţi că la protestul de vineri din Piaţa Victoriei nu a fost prezent niciun procuror militar în centrul de comandă al Jandarmeriei.

Întrebat dacă asta înseamnă că pe 10 august nu a fost niciun procuror la organismul de coordonare, șeful Parchetului Militar a răspuns: „Vă asigur că nu. De la Parchetul Militar București nu a fost niciun procuror care să facă parte din centrul mobil de comandă înaintată.”

Citește și
jandarmi protest
Procesul verbal al intervenţiei din 10 august, prezentat de Jandarmerie. De ce a mers de fapt procurorul în piaţă

Precizarea sa a venit după ce, marți dimineața, Carmen Dan  a afirmat că intervenţia s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror militar, care s-a aflat în Piaţă.

„Sunt la dispoziția organelor de anchetă, chiar îmi doresc ca acestea să își facă treaba și să stabilească „n ce mod ministrul și-a exercitat competențele, pornind de la pe care am susținut-o și sâmbătă, că nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale, iar Jandarmeria și-a coordonat intervenția în piață sub supravegherea unui procuror militar care a fost în piață (...) Am spus sâmbătă ce am constatat eu în urma acelei intervenții. Sunt șefii misiunilor operative care au fost acolo în Piață, este un întreg dispozitiv care s-a ocupat de coordonarea intervenției – totul sub supravegherea unui procuror militar”, a spus Carmen Dan.

Reprezentanții Jandarmeriei au revenit cu un comunicat, contrazicându-l pe șeful Pachetului Militar.

„În data de 10 august, în Piața Victoriei, pe timpul asigurării și restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piața Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât și în zona dispozitivelor alaturi de reprezentanții Jandarmeriei, Poliției și autorităților publice centrale și locale”, a precizat Jandarmeria.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult